INSCRIPTII GRECESTI si LATINE DIN SEC. IV–XIII DIN TRANSILVANIA – POTAISSA – (Turda, jud. Cluj)
INSCRIPŢII GRECEŞTI ŞI LATINE
DIN SEC. IV–XIII DIN TRANSILVANIA

POTAISSA
(Turda, jud. Cluj)

   Vechi centru dacic, care, de la începutul stăpînirii romane, devine o importantă statio militară, rutieră şi vamală. Pînă prin anii 166 / 167, cînd se mută aici de la Troesmis legiunea V Macedonica, Potaissa (Patavissa) se dezvoltă ca un vicus, destul de prosper, căci era un centru care se lega cu regiunea auriferă a Munţilor Apuseni, prin valea Arieşului, cu Apulum, prin drumul ce duce către sud, iar pe la Călăraşi, cu bogata zonă a salinelor de pe valea Mureşului. Odată cu instalarea legiunii se constituie la Potaissa importante canabae, care vor contribui la dezvol­tarea oraşului şi la procesul de romanizare. Împăratul Septimius Severus acordă Potaissei rangul de municipium, iar la scurt timp după aceea pe cel de colonia. Ruinele aşezării civile şi ale castrului (lung de 575 m şi lat de 410 m) au fost în mare parte distruse de oraşul feudal şi modern.
   La Potaissa au fost descoperite numeroase inscripţii, cu ajutorul cărora se poate reconstitui istoria aşezării, precum şi numeroase alte materiale arheologice: ceramică, monede, sculpturi etc.
   Dăinuirea unei populaţii romanizate la Potaissa şi după plecarea legiunii V Macedonica este dovedită de ceramică, monede şi de o gemă cu inscripţie (nr. 435). Descoperirile monetare de la împăratul Diocletian pînă la Arcadiu sînt numeroase.

Tudor, Oraşe, p. 209–216 şi passim; TIR, L, 34, p. 93.

435
Gemă din onyx, descoperită în ruinele Potaissei prin anii 1830–1840; azi dispărută, dar prin anul 1847 se afla în colecţia contelui Josif Kemeny, din com. Luncani (18 km sud-est de Turda), cînd a fost văzută şi desenată de J. F. Neigebaur; a dispărut probabil în timpul revoluţiei din 1848. Pe gemă e înfăţişat "Bunul păstor" (= Iisus Cristos), care poartă în spinare un miel, iar la picioare are un altul, înapoi se află un pom, cu două crengi, pe care stă o pasăre (porumbel). În faţa "Bunului păstor" este o corabie, din care cade un om, în faţa unui monstru marin. În jurul corăbiei sînt săpate, distanţat, literele inscripţiei.
Sfîrşitul secolului al III-lea–începutul secolului al IV-lea.

J. F. Neigebaur, Dacien aus Überresten des klassischen Allertums mit besonderer Rücksicht aut Siebenbürgen, topographisch zusammengestellt, Kronstadt (Braşov), 1851, p. 217, nr. 230 (text şi descriere); Fr. Müller, Blätter für Geist, Gemüth und Vaterlandskunde, (Braşov–Kronstadt), 16, 1858, p. 61 (citirea corectă a inscripţiei şi interpretare istorică bună); Ackner-Müller, Inschriften, nr. 699; W. Schmidt, Archiv des Vereins für siebenbürgische Landeskunde, Hermannstadt (Sibiu), 4, 1859, p. 149; A. Bunea, Încercare de istoria românilor pînă în 1382, Bucureşti, 1912, p. 29; Pr. A. Naum, Monu­mentul creştin din Potaissa, Odorhei, 1926; C. G. Giurescu, Istoria românilor, I, Bucu­reşti, 1935, p. 196; St. Meteş, Istoria bisericii şi a vieţii religioase a românilor din Tran­silvania şi Ungaria, I, Sibiu, 1935, p. 5; Dr. Nicolae Lupu, Religia strămoşilor, Blaj, 1935, p. 22; C. Daicoviciu, AISC, 2, 1933–1935, p. 193–194 (idem, Dacica, Cluj, 1970, p. 506, 518; idem, AISC, 3, 1940, p. 243; idem, Mélanges offerts à J. Marouzeau, Paris, 1948, p. 120–121); K. Horedt, Ein christliches Denkmal aus Potaissa, în MBBM, 11, 1946, p. 11–14; B. Mitrea, O gemă creştină din Turda, RIR, 16, 1946, p. 51–61, fig. 1 (comentariu amănunţit şi desen după gemă făcut de Balthasar Antalffi în 1847); I. I. Russu, St. teol., 10, 1958, p. 317–321 (descriere, bibliogr., scurt comentariu şi desen); idem, Muzeul Brukenthal, Studii şi comunicări, 12. Arheologie-istorie, Sibiu, 1965, p. 71–72, nr. 33 (scurtă prezentare, bibl. şi desen); Protase, Probl. continuităţii, p. 150, nr. 8, fig. 55 (desen).

᾽Ι(ησοῦς) Χ(ριστὸς) Θ(εοῦ) Υ(ἱὸς) Σ(ωτήρ)

Neigebaur: IXBYC; Fr. Müller: IXTYC; Ackner-Müller: IXΘYC

      "Iisus Cristos, fiul lui Dumnezeu, mîntuitor".

Reprezentările de pe gemă sînt simboluri creştine. "Bunul păstor" este Iisus Cristos, pasărea este porumbelul, iar corabia şi omul care cade în faţa monstrului marin simbolizează pe Iona, înghiţit de chit.
   Gemă se datează în a doua jumătate a secolului al III-lea pînă spre începutul secolului al IV-lea şi reprezintă una din cele mai vechi dovezi ale răspîndirii creştinismului în Dacia. Ea a fost adusă din Orient fie de un ostaş al armatei romane, fie achiziţionată prin comerţ de un locuitor al Daciei.

Înapoi Sus