Lipsa crucii de pe inscripţie sugerează datarea în timpul lui Diocletian sau Licinius, adică la începutul creştinismului, cînd acest simbol creştin nu se răspîndise încă pe monumente.
   Textul menţionează numele a trei martiri, care au pătimit la Axio­polis. Kyrillos este cel mai însemnat la Axiopolis. El este pomenit de codi­cele de la Epternach (Codex Epternacensis, Paris. Lat. 10837) al martyrologiului Hieronymian, la 26 aprilie: in Axiopoli natalis Cirilli, iar de codi­cele de la Berna, al aceluiaşi martirologiu, la 9 mai: in Axiopoli Quirilli, Quindei, Zenoni şi 10 mai: Axiopoli Cyrilli, Cindis, Dionis, Acaci, Cripionis, Zenonis (cf . H. Delehaye, Saints de Thrace et de Mésie, în Anal. Bolandiana, 31, 1912, p. 259, 289; C. Auner, Revista catolică, 1, 1912, p. 288). Martyrologiul Sirian îl menţionează la 12 mai, împreună cu alţi 6 martiri: ἐν ᾽Αξιοπόλει Κύριλλος καὶ ἕτεροι μάρυρες ἕξ, cf. Barnea, St. teol., 6, 1954, p. 220. Martyrologium Cassinense îl arată ca episcop de Axiopolis (Ch. Auner, DACL, IV, 1, 1240), informaţie care trebuie privită cu rezervă, întrucît înainte de sfîrşitul secolului al V-lea nu pare să fi existat un alt episcopat în Scythia, în afară de cel de la Tomis (Em. Popescu, Dacia, N.S., 13, 1969, p. 408–412). Procopius din Cezarea (De aedif. IV, 7) relatează că în Scythia este o cetate care poartă numele sfîntului Cyril; aceasta, căzînd în ruină, a fost refăcută de Iustinian. Este greu de precizat care cetate a purtat acest nume. S-a crezut că ar fi vorba chiar de Axiopolis sau de Rasova (v. TIR, L, 35, p. 63); A. Aricescu (Dacia, N.S., 14, 1970, p. 302–306) identifică Sanctus Cyrillus cu Tropaeum.
   Κυνδαίας e pomenit alături de Chiril în Martyrologium Hieronymianum (v. mai sus) sub forma Quindeus, Cindeus. Originea numelui nu este clară. Barnea îl pune în legătură cu Quintus, Κυνδαίος. P. S. Năsturel consideră că numele românesc Cîndea ar deriva de la Κυνδαίας; cf. şi N. A. Constantinescu, Dicţionar onomastic român, Bucureşti, 1963, p. 27, 30 (Candid, Chindeu).
   Τάσειος este forma greacă a lui Dasius, "cel mai frecvent şi popular antroponim illir şi messapic" (I. I. Russu, Illirii, Bucureşti, 1969, p. 196–199). Scrierea cu T sau eventual Δ este întîlnită în inscripţii mai ales la numele trace (Mihailov, Langue, 31,3–4; 33,1). Martyrologium Hiero­nymianum (cod. Bernensis) înscrie pe Τάσειος de 3 ori: la 5 august, sub numele Dasus, la 4 octombrie, sub numele Dasius, şi la 18 octombrie, sub numele Taxius. I. Barnea identifică pe Τάσειος–Dasius de la Axiopolis, cu sf. Dasius de la Durostorum, pomenit de acelaşi martirologiu şi de altele la 20 noiembrie (Franz Cumont, Le tombeau de saint Dasius de Durostorum, în Anal. Bolandiana, 27,1908, p. 369–372; Giovanni Mercati, Per la storia di s. Dasio martire, Atti de la Pontificia Accademia Romana di Archeologia, Rendiconti, IV, 1925–1926, Roma, 1926, p. 59–74). El ar fi pătimit, după Barnea, tot la Axiopolis, iar moaştele i-ar fi fost transportate mai tîrziu la Durostorum, de unde, către sfîrşitul secolului al VI-lea, sau pe vremea cînd comerţul genovez era în floare, la Ancona.
   La fel ca şi Dasius, ceilalţi doi martiri au pătimit la Axiopolis în timpul lui Diocletian.
   Εὐφράσις este forma populară a numelui Εὐφράσιος, cu sincoparea lui O. Acest antroponim, cu aceeaşi ortografie, se întîlneşte pe un mozaic din Constantinopol (H. E del Medino, Byzantinoslavica, 16, 1955, p. 255–260, fig. 1). Eufrasius de la Axiopolis trebuie să fi fost un personaj important şi cunoscut, de vreme ce nu se dau amănunte asupra lui şi este înmormîntat lîngă martyrium-ul în care odihneau cei trei martiri. Un caz asemănător îl prezintă inscripţia 195, care ne vorbeşte de înmormîntarea Anthusei, fiica comitelui Gibastes. Acesta din urmă ar fi refăcut, după Barnea, martyrium-ul celor trei martiri.

195
MNA, L, 823. Placă de marmură spartă în 9 bucăţi, în momentul descope­ririi ele erau mai multe, întrucît textul ne-a fost transmis fără lacunele pe care le constatăm astăzi. A fost găsită prin anii 1898–1899 cu ocazia săpăturilor din capela alipită bisericii coemeterialis (martyrium) de lîngă poarta de nord.
Dimensiuni: 0,48 X 0,49 x 0,03 m; înălţimea literelor: 0,03–0,02 m.
Secolele V-VI.

Tocilescu, în Festschrift zu Otto Hirschfelds 60. Geburtslage [Beiträge zur Alten Geschichte und griechisch-römischen Altertumskunde], Berlin, 1903, p. 357 (text în capitale cu transcriere în minuscule) (idem, RIAF, 5, 1903, t. 9, p. 271); Netzhammer, Christl. Altert., p. 121, fig. 29 (desen şi lectură greşită) (idem, Altchristl. Skythien, p. 411, nr. 25); I. Barnea, St. teol., 6, 1954, p. 88, 108, nr. 55 (text, bibl., trad.); cf. Vulpe,, HAD, p. 339, n. 2; 349, n. 2; Barnea, Dacia, 11–12, 1945–1947, p. 223, n. 2; idem Dacia, N.S., 1, 1957, p. 284, 285, pl. I, 3 (foto cu omiterea unui fragment din cele existente azi); Cultura bizantină, p. 101, nr. 19; Em. Popescu, Dacoromania, 1, 1973, p. 71, fig. 3 (foto cu toate fragmentele existente astăzi).

2–3. Netzhammer, Christl. Altert şi Vulpe: ᾽Ανιαθοῦσα; chiar pe desen Netzhammer dă această lectură; ἡ εὐγενῆς; 4–5. Netzhammer: Γιβαστοῦ τοῦ μεγάλ(ου); restul inscripţiei nu este transcris de el; Barnea, Dacia, 11–12, 1947, p. 223, n. 2, citeşte, din cauza lipsei unui fragment: Γ[ερ]αστοῦ şi apoi revine la lectura lui Tocilescu (v. şi Dacia, N.S., 1, 1957, p. 285); Tocilescu: κόμ(ιτος); Barnea, St. teol.: κόμ(ητος); 7. în desen Netzhammer: CACA /; azi / nu se vede.

2. ᾽Ανθοῦσα e nume frecvent în vremea romană tîrzie (Pape-Benseler, I, s.v.; Bees, 55; Marvin C. Ross, Catalogue of fhe Byzantine and Medieval Antiquities in Dumbarton Oaks Collection, II, Washinton, 1965, pl. IV, c, publică o inscripţie pe buza unui potir de argint de la sfîrşitul secolului V: ὑπὲρ εὐχῆς ᾽Ανθούσης . . .

4. Γιβάστης, considerat de Vulpe, HAD, p. 339, n. 2, got. Greu de preci­zat este funcţia sa. Barnea, fără să explice cum, vede în el un comes limitis sau comes foederatorum. Numele ar pleda pentru un germanic. Titlul de κόμης μεγαλοπρεπέστατος îl plasează printre cele mai de seamă persoane din imperiu. Epitetul μεγαλοπρεπέστατος (=magnificus, magnificentissimus) se acorda persoanelor din prima clasă socială (primi ordinis), fiind un dublet al lui illustris sau un înlocuitor al lui. Acest epitet îl puteau primi şi κόμητες, guvernatori de provincie (Grégoire, Inscriptions, nr. 219, 236, 309 sau către sfîrşitul secolului al VI-lea praesides; cf. Koch, p. 56; Hanton, Lexique, p. 96, 103; despre μεγαλοπρεπέστατος, v. şi E. Guilland, Melanges G. Ostrogorski, I, Beograd, 1963, p. 130–133). În cazul nostru Gibastes a putut avea o asemenea funcţie, cu titulatura completă de dux et comes provinciae Scythiae. Titlul de dux a fost omis, lucru întîlnit la guvernatorii militari din provinciile de graniţă, preferîndu-se denumirea comes limitis sau comes rei militaris (Grosse, p. 156). În această calitate el îşi va fi stabilit sediul la Axiopolis (mutat, poate, de la Tomis din cauza nevoilor de apărare) unde a murit fiica sa şi pe care a îngropat-o lîngă martyrium-ul cetăţii (v. şi nr. 194). E interesant de relevat epitetul εὐγενεστάτη, pe care-l poartă Anthusa. Ea n-a putut moşteni pe al tatălui, care se acorda numai soţiei. Gibastes este primul guvernator al Scythiei, care poartă acest titlu. Pentru cei anteriori, cu alte titluri, v. nr. 2, 3, 86, 233, 238.
   O a doua posibilitate de a explica funcţia lui Gibastes este aceea de a fi fost comandant peste trupele de federaţi (comes foederatorum), adică "barbari" aşezaţi în imperiu şi organizaţi în armată după moda romană. Ei formau trupele de cavalerie şi acţionau pe o arie foarte întinsă, nefiind legaţi de o garnizoană anume. Comandanţii lor au ajuns la distincţii foarte mari. Între ei sînt socotiţi şi Vitalian şi tatăl său Patriciolus (Grosse, p. 280–283).

---

196
MNA. Amforetă de lut gălbui-alburiu, cu două toarte şi fundul ascuţit, descoperită într-o încăpere de la poarta de nord, împreună cu 40 de opaiţe şi alte două amfore cu inscripţie, dar acestea nepublicate. Pe umăr poartă o monogramă cu vopsea roşie, înălţimea: 0,44 m; diametrul maxim: 0,09 m.
Secolele V–VI.

Netzhammer, Christl. Altert., p. 125, fig. 42 (desen); cf. Cultura bizantina, p. 161, nr. 188.

---

197
Dispărut ? Capitel de marmură, descoperit la poarta de nord a cetăţii. Poartă două litere în ligatură (non vidi).
Secolele V–VI.

A P

---

198
Dispărut? Fragment de cărămidă, decorat în partea superioară cu două linii paralele, ce par să înscrie o boltă; sub ele o cruce şi o literă. A fost descoperit în interiorul cetăţii vechi, în cadrul unei bazilici creştine (non vidi).
Secolele V–VI.

Netzhammer, Christl. Altert., p. 126, fig. 44 (desen).

---

199
MNA. Fragment de capac de vas din lut galben-roşietic descoperit, pro­babil, cu ocazia săpăturilor lui Gr. Tocilescu–P. Polonic, către sfîrşitul secolului al XIX-lea. Mînerul se află în centrul unui cerc, iar inscripţia într-o bandă circulară (non vidi).
Secolele V–VI.

I. Barnea, Dacia, N.S., 9, 1965, p. 413–414, fig. 1,11; 3,6 (desen şi foto).

Κ(?) ΤΙΜΙ † ΔΟΥΨ(?) Α

După Barnea, ar putea fi un nume la genitiv, întrerupt de o cruce, iar celelalte două litere ar aparţine cuvîntului ψάλτης. Lectura este nesigură.

---

200
MNA. Fragment de capac de vas, din lut gălbui-roşietic, provenind, pro­babil, din săpăturile efectuate la sfîrşitul secolului al XIX-lea. Inscripţia este într-o bandă circulară, de la dreapta la stînga şi precedată de o cruce (non vidi).
Secolele V–VI.

I. Barnea, Dacia, N.S., 9, 1965, p. 413–414, fig. 1, 12, 3,8 (foto şi desen).

† Α(?)ΕΙΜΟ

---

201
Bloc de calcar aflat în zidul cetăţii, la poarta de sud, pe care e săpată o cruce. De o parte şi de alta a braţului de deasupra sînt săpate litere (non vidi).
Secolele V–VI ?

Netzhammer, Christl. Altert., p. 127, fig. 46 (desen).

᾽Ι(ησοῦς) Χρ(ιστός) "Iisus Hristos".

---

202
Bloc de calcar încastrat în zidul turnului de vest, de la poarta de sud, purtînd inscripţia dispusă între braţele unei cruci mari. La începutul tex­tului, o altă cruce mică (non vidi).
Probabil secolele IX–X.

Netzhammer, Christl. Altert, p. 126, 128 fig. 47 (desen); cf. Pârvan, BSH, 11, 1924, p. 218 (Barnea, St. teol., 6, 1954, p. 108, nr. 57).

"A lui Voislav... (poate în sensul de lucrarea, refacerea . . )".

Restul inscripţiei nu se poate traduce şi nu se poate spune dacă textul a fost scris în limba greacă sau slavă. Primul cuvînt, la genitiv, ar pleda pentru caracterul ei grecesc, deşi numele Voislav este slav.

---

Înapoi

Sus