Text de mare densitate gramaticală şi semantică. „Muntele cel mare“ poate simboliza, în context, puterea politică. Nu aceasta e rânduită să „cârmuiască întru fericire“ (în Is 9, 6 verbul katorthóo Îl are ca subiect pe Mesia), ci Piatra pe care Dumnezeu o va scoate (o va face arătată) să cârmuiască peste moştenirea Sa (peste poporul Său); or, Iisus Se va numi pe Sine Însuşi „piatra cea din capul unghiului“ (Mt 21, 42; Mc 12, 10; Lc 20, 17), ceea ce, în contextul rezidirii templului de către Zorobabel, constituie o transparentă profeţie mesianică. În continuare, „egalitatea“ (isótes, cuvânt rar în V. T.; mai este folosit doar în Iov 36, 29) nu poate fi raportată decât la Cel ce grăieşte, Domnul Atotţiitorul: harul lui Mesia (Cel prevestit), adică al lui Iisus Hristos, este egal cu acela al lui Dumnezeu-Tatăl, dar tocmai această egalitate intrinsecă este temeiul harurilor pe care El le revarsă, la rându-I. Zorobabel va rezidi, omeneşte, templul, dar „Piatra“ e a lui Dumnezeu. Textul Masoretic e foarte departe de o asemenea construcţie.