Tob 14:04
şi fugi în Media, căci eu cred în cuvântul pe care Dumnezeu l-a grăit asupra Ninivei prin Naum; a totul se va petrece şi va veni asupra Asiriei şi Ninivei; tot ce-au spus profeţii trimişi de Dumnezeu, totul se va întâmpla, nimic din cuvintele lor nu va lipsi, totul va veni la vremea sa. În Media e mai multă adăpostire b decât în Asiria şi'n Babilon. Eu, unul, ştiu şi cred că tot ceea ce a spus Domnul se va plini şi se va petrece; din cele ce s'au profeţit nu va cădea nici un cuvânt. Fraţii noştri care trăiesc în ţara lui Israel vor fi cu toţii împrăştiaţi şi duşi în robie, departe de ţara lor cea bună. Toată ţara lui Israel va fi pustie, Samaria şi Ierusalimul se vor pustii, templul lui Dumnezeu va fi cuprins de tristeţe şi va fi ars pentru o vreme. c
Sof 2
CAPITOLUL 2
Îndemn la îndreptare. Profeţìi împotriva unor neamuri păgâne.
1
Adunaţi-vă şi legaţi-vă laolaltă,
voi, neam fără'nvăţare de minte a!:
2
Mai'nainte de-a fi voi ca o floare
ce se trece odată cu ziua,
mai'nainte de a veni peste voi
mânia Domnului,
mai'nainte de a veni peste voi
ziua mâniei Domnului
3
căutaţi-L pe Domnul,
voi, umiliţii pământului,
faceţi judecată şi căutaţi dreptatea
şi daţi-vă de partea lor,
ca să aveţi un ascunziş
în ziua mâniei Domnului b.

4
Căci Gaza fi-va jefuită
şi Ascalonul fi-va pustiit
şi'n miezul zilei fi-va lepădat Aşdodul
şi Ecronul fi-va smuls din rădăcini c.
5
Vai celor ce locuiesc în chinga mării d,
vecinii Cheretienilor e!;
cuvântul Domnului e împotriva voastră,
o, Canaan, ţară a celor de alt neam f,
şi vă voi nimici din sălaşul vostru.
6
Şi va fi Cheretul
păşune pentru turme şi târlă pentru oi.
7
Iar chinga mării fi-va
pentru cei rămaşi ai casei lui Iuda;
paşte-vor peste ei în casele Ascalonului,
vor poposi'ndeseară
dinspre faţa fiilor lui Iuda,
căci Domnul Dumnezeul lor i-a cercetat
şi din robie i-a întors.

8
Am auzit ocările lui Moab
şi loviturile de pumn ale fiilor lui Amon
cu care l-au ocărât pe poporul Meu
şi s'au întins peste hotarele Mele.
9
De aceea, viu sunt Eu –
zice Domnul puterilor,
Dumnezeul lui Israel –:
ca Sodoma fi-va Moabul
şi ca Gomora fiii lui Amon,
iar Damascul fi-va părăsit
ca pleava într'o arie
şi nimicit pe veci.
Iar cei rămaşi ai poporului Meu
îi vor jefui,
şi cei rămaşi ai neamului Meu
îi vor moşteni.
10
Aceasta-i pedeapsa pentru semeţia lor,
fiindcă au ocărât şi s'au trufit
împotriva Domnului Atotţiitorul g.
11
Domnul se va arăta împotriva lor
şi va nimici toţi dumnezeii neamurilor pământului;
iar ei I se vor închina,
fiecare din locul său,
toate insulele neamurilor h.

12
Şi voi, Etiopienilor,
răniţi veţi fi de sabia Mea.

13
Şi mâna Mi-o voi întinde împotriva Miazănopţii
şi-i voi nimici pe Asirieni,
iar Ninive o voi face
ca un deşert fără de apă,
ca o pustie.
14
Şi'n mijlocul ei vor paşte turmele
şi toate fiarele pământului şi cameleonii i
şi'n podurile ei vor locui arici;
şi fiarele striga-vor în gropile ei
şi corbii'n pridvoarele ei;
Aceasta, fiindcă cedrul a fost trufia ei j.
15
Aceasta e cetatea ce'mprăştie dispreţ,
cea care locuieşte fără grijă,
cea care'n inima ei zice: „Eu sunt,
şi după mine alta n'o mai fi!“:
cum s'a făcut pustie
şi fiarelor sălaş!
Tot cel ce s'o'ntâmpla să o străbată
va fluiera şi va mişca din mâini.