Sol 01:05
Căci Duhul Sfânt, învăţătorul e, fuge de vicleşug,
se retrage din faţa cugetelor nemintoase
şi se supără când nelegiuirea se apropie.
Ir 43
Fuga în Egipt (continuare). Ieremia prevesteşte cucerirea Egiptului de către Nabucodonosor. a
1Şi a fost că după ce Ieremia a încetat să-i grăiască poporului toate cuvintele Domnului, cele cu care Domnul îl trimisese la ei – chiar toate cuvintele acestea –,
2a vorbit Azaria, fiul lui Hoşaia, şi Iohanan, fiul lui Careea, şi toţi oamenii care-i grăiseră lui Ieremia, zicând: „Minciuni! Nu Domnul te-a trimis la noi să ne spui: – Nu intraţi în Egipt ca să locuiţi acolo!,
3ci Baruh, fiul lui Neria, el te aţâţă împotriva noastră, ca să ne dai în mâinile Caldeilor, să ne omoare, ori să fim duşi ca robi în Babilon!“
4Aşa că Iohanan şi toate căpeteniile oştirii n'au ascultat de glasul Domnului, să rămână în ţara lui Iuda,
5ci el, Iohanan, şi toate căpeteniile oştirii, i-au luat pe cei rămaşi ai lui Iuda, care se întorseseră să locuiască în ţară,
6pe bărbaţii cei tari şi femeile şi celelalte bunuri şi pe fiicele regelui şi sufletele pe care Nabuzaradan le lăsase cu Godolia, fiul lui Ahicam, şi pe Ieremia profetul şi pe Baruh, fiul lui Neria,
7şi au venit în Egipt, fiindcă ei n'au ascultat de glasul Domnului; şi au intrat în Tahpanhes.
8Şi s'a făcut cuvântul Domnului către Ieremia în Tahpanhes, zicând:
9„Ia-ţi nişte pietre mari şi ascunde-le la intrare, la poarta casei din Tahpanhes a lui Faraon, în văzul bărbaţilor lui Iuda.
10Şi vei zice: Aşa grăit-a Domnul: Iată, Eu voi trimite şi-l voi aduce pe Nabucodonosor, regele Babilonului, b iar el îşi va aşeza tronul deasupra acestor pietre pe care le-ai ascuns, şi arme va ridica peste ele.
11Şi va veni şi va lovi ţara Egiptului: c
Cine e pentru moarte, la moarte!
Cine e pentru robie, la robie!
Cine e pentru sabie, la sabie! d
12Şi foc va aprinde în casele dumnezeilor lor şi le va arde şi-i va duce [pe dumnezei] în robie; şi va purica ţara Egiptului aşa cum îşi purică ciobanul straiul, după care va ieşi cu pace.
13Şi va zdrobi stâlpii templului Soarelui e de la On, iar capiştile le va arde cu foc“.