După cum se ştie, Enoh a fost strămutat de Dumnezeu într'un loc rămas necunoscut (
Fc 5, 24). În cele două stihuri de aici, autorul recurge la un joc subtil atât muzical, cât şi semantic între două cuvinte:
metatíthemi şi
metanoéo; primul înseamnă a strămuta, a schimba, a transforma (Diogene îi atribuie şi sensul de a părăsi un sistem filosofic în favoarea altuia); al doilea înseamnă a se pocăi, dar ca derivat al sensului primar de a se răzgândi (de unde, substantivul
metánoia = pocăinţă), dar ca derivat al sensului primar: schimbare de gând, de sentiment, adoptarea unei poziţii noi faţă de ceea ce a fost; convertire la ceva nou. În opera lor de evanghelizare, Sfinţii Apostoli vor fi avut în minte şi acest verset: aşa cum Enoh, prin strămutare, a devenit un intim al lui Dumnezeu, tot astfel iudeii şi păgânii, prin convertire, devin intimii lui Iisus Hristos.