Ps 144:17
Drept este Domnul în toate căile Sale
şi sfânt în toate lucrurile Sale.
Iov 39
CAPITOLUL 39
Cuvântul lui Dumnezeu către Iov (continuare).
1
Ştii tu sorocu'n care nasc caprele-de-stâncă?
  ai urmărit tu vremea cerboaicelor când fată?
2
Din lunile lor grele ai numărat vreuna?
  şi din dureri născânde au tu le-ai dezlegat?
3
Hrănitu-le-ai tu puii'n afar' de orice spaimă?
  Durerile lor toate au tu le-ai alinat?
4
Că ele-şi uită puii, aceştia se prăsesc
  şi pleacă de la ele şi nu se mai întorc.
5
Cine-a lăsat asinul sălbatic să stea liber
  şi de la iesle slobod de legătura lui?
6
Că'n felul său de viaţă Eu pusu-i-am pustia
  şi, drept ocol, pământuri cu buza'n sărătură,
7
să-şi râdă el de zarva oraşelor-viespare
  şi nici să nu audă strigare de stăpân,
8
ci sus în munţi să-şi cate păşunea răcoroasă
  din tot ce e verdeaţă. a
9
Tu crezi că inorogul b va vrea să-ţi fie slugă
  sau să-şi petreacă noaptea dormind la ieslea ta?
10
Poţi tu să-i pui pe coamă un jug legat în bice
  şi să ţi-l faci să tragă în brazda ta la plug?
11
Sau, pentru că-i puternic, îţi pui nădejdea'n el
  şi toate ale tale le laşi pe seama lui?
12
Crezi tu că roada holdei el ţie ţi-o va da
  şi-o va aduce'ntocmai la aria de treier?
13
Ştii struţul?: are aripi ce'n umbra lor se'ntind;
  vai, struţul: ce frumoase sunt aripile lui!
14
Când el sămânţa-şi lasă cu ouăle'n ţărână
  să se clocească'n spuza nisipului fierbinte,
15
el uită că piciorul le poate risipi
  şi fiarele pustiei le pot strivi sub labe.
16
De pui nu-i este milă, de parcă nu-s ai lui,
  nu-şi teme osteneala c'ar fi fără folos;
17
că Dumnezeu nu-i zise să aibă'nţelepciune
  şi nici părtaş îl face priceperii obşteşti,
18
dar, când îi vine vremea să se ridice'nalt,
  atunci în fugă-şi râde de cal şi călăreţ!...
19
Ah, calul! Iată, calul: Au tu i-ai dat puterea,
  sau tu i-ai pus în coamă mândria de-a'ngrozi
20
când arme şi armură i s-au lipit de trup
  şi pieptul i se umflă de slavă şi'ndrăznire?
21
El sapă cu copita şi'n sine se'ndârjeşte
  şi aprig iese'n câmp.
22
Săgeţile ce plouă'mpotrivă-i nu le vede,
  de armă nu se teme:
23
şi sabia, şi arcul lucesc pe trupul său.
24
Prins parcă de mânie, loveşte'n loc pământul
  şi nu-şi găseşte-astâmpăr decât când goarna sună.
25
Iar când trompeta sună, el zice: – Bine, haideţi!,
  şi-adulmecă războiul cu chiot şi strigare. c
26
Din mintea ta stă şoimul cu aripile'ntinse
  şi nemişcat în aer, cătând spre miazăzi d?
27
Au din a ta poruncă se'nalţă'n slăvi vultùrul?
  prin tine el, zgripţorul, e şezând pe cuibul său
28
ascuns în stâncărie,
29
de-acolo-şi cată hrană
  scrutând nemărginirea cu ochii-i de oţele?;
30
iar puii săi, alături, se tăvălesc în sânge;
  că unde sunt măceluri, acolo e şi el“.