Spre deosebire de dikáiosis = „îndreptăţire“, „justificare“, dikáioma înseamnă „îndreptar“, „călăuză“, „ghid“, „criteriu moral“. Pluralul acestui substantiv este, în româneşte, „îndreptare“. Acest plural însă sună identic cu singularul substantivului „îndreptare“ (al cărui plural e „îndreptări“), care, stricto sensu, îl traduce pe grecescul paidéia = „educaţie“, „corecţie“, „corectare“ (dar şi „pedeapsă“). Aşadar, exprimarea adevărată ar fi: „Îndreptarele Tale le voi păzi“ (aici şi în numeroase alte locuri). Numai că pluralul „îndreptări“ („îndreptările“) a intrat în limbajul liturgic la o vreme când limba română încă nu-şi diferenţiase asemenea nuanţe. El s'a încetăţenit atât de adânc în rostire şi auz, încât versiunea de faţă preferă să-l păstreze ca atare, până la o nouă vârstă a limbii române. E bine însă să se ştie care este înţelesul său real.