Psalmul 103 este un amplu tablou asupra creaţiei. Dacă lumea, odată aşezată, Îl mărturiseşte pe Creator („Cerurile povestesc mărirea lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria!“, Ps 18, 1), Creatorul Însuşi Se mărturiseşte pe Sine prin propria Sa creaţie. Aşa se face că, din această perspectivă, lumina (slava) lui Dumnezeu nu e văzută ca fiind lăuntrică (slava de care Fiul S'a golit pe Sine prin întrupare smerită – Flp 2, 6-8), ci ca un veşmânt de mărturisire (exomológesis), podoabă şi lumină. (Cu Psalmul 103 se deschide vecernia, slujba care marchează începutul zilei liturgice ca început al lumii).