Ps 102:18
şi dreptatea Lui peste fiii fiilor,
spre cei care-I păzesc legământul
şi-şi aduc aminte să-I plinească poruncile h.

Ps 30
PSALMUL 30
Pentru sfârşit: un psalm al lui David, la vreme de năprasnă *.
1Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu fiu ruşinat nicicând.
Întru dreptatea Ta izbăveşte-mă şi scapă-mă a.
2Pleacă-Ţi auzul spre mine,
grăbeşte de mă scapă;
fii mie Dumnezeu ocrotitor
şi casă de scăpare b spre mântuirea mea.
3Că Tu eşti puterea mea şi scăparea mea
şi de dragul numelui Tău mă vei călăuzi şi mă vei hrăni.
4Tu mă vei scoate din cursa aceasta pe care-au ascuns-o pentru mine,
că Tu eşti ocrotitorul meu.
5În mâinile Tale îmi voi pune duhul c;
Tu m'ai mântuit, Doamne, Dumnezeul adevărului.
6Urâtu-i-ai pe cei ce ţin la zădărnicii deşarte d,
dar eu în Domnul am nădăjduit.
7Bucura-mă-voi şi mă voi veseli de mila Ta,
că Tu ai căutat spre smerenia mea,
mântuit-ai din nevoi sufletul meu
8şi nu m'ai lăsat în mâinile vrăjmaşului,
la loc larg mi-ai aşezat picioarele.
9Miluieşte-mă, Dumnezeule, că sunt în necaz;
ochiul îmi e tulburat de supărare,
şi tot astfel sufletul şi inima mea.
10Că'ntru dureri mi se cheltuie viaţa
şi'ntru suspine anii mei;
tăria mea s'a slăbit în sărăcie
şi oasele mele s'au tulburat.
11Tuturor vrăjmaşilor mei m'am făcut de ocară,
mai mult, şi vecinilor mei
şi frică cunoscuţilor mei,
iar cei ce mă vedeau pe-afară fugeau de mine.
12Uitat am fost de la inimă ca un mort,
ajuns-am ca un vas netrebnic.
13Că am auzit cârtirea multora din cei ce locuiesc în preajmă,
când se adunau laolaltă împotriva mea
sfătuindu-se să-mi ia sufletul.
14Dar eu în Tine am nădăjduit, Doamne;
zis-am: “Tu eşti Dumnezeul meu”.
15Vremile mele sunt în mâinile Tale;
izbăveşte-mă de vrăjmaşii mei
şi de cei ce mă prigonesc.
16Arată faţa Ta peste robul Tău,
întru mila Ta mântuieşte-mă.
17Doamne, să nu fiu ruşinat că Te-am chemat pe Tine;
necredincioşii să se ruşineze, pogoare-se la iad!
18Mute să se facă buzele cele viclene,
care'mpotriva celui drept grăiesc nelegiuire
cu mândrie şi defăimare.
19Cât e de mare mulţimea bunătăţii Tale, Doamne,
pe care ai pus-o deoparte pentru cei ce se tem de Tine,
pe care ai vădit-o celor ce nădăjduiesc în Tine
înaintea fiilor oamenilor.
20De tulburarea oamenilor îi vei ascunde întru ascunsul feţei Tale e,
de tăgada limbilor în cortul Tău îi vei acoperi.
21Binecuvântat este Domnul, că minunată a fost mila Sa în cetatea'mpresurată.
22Iar eu am zis în tulburarea mea: “Alungat sunt eu de la faţa ochilor Tăi”.
Şi, totuşi, Tu ai auzit glasul rugăciunii mele când am strigat către Tine.
23Iubiţi-L pe Domnul voi, toţi cuvioşii Săi,
căci Domnul caută adevăruri,
dar celor ce se trufesc f le plăteşte cu vârf.
24Îmbărbătaţi-vă şi fie-vă inima întărită,
a tuturor celor ce nădăjduiţi în Domnul!