În aceste două stihuri sunt folosite două cuvinte cu înţeles foarte apropiat, dar deosebite ca nuanţă: în primul, prosevhé = rugăciunea pe care cineva o face pentru sine şi, în al doilea, déisis = rugăciunea pe care cineva o face pentru altul sau pentru alţii, rugăciune de mijlocire. Pe linia interpretării Fericitului Augustin se poate nota că prima e rugăciunea „robului“, iar cea de a doua e rugăciunea mijlocitorului. (Limbile moderne nu au echivalenţe pentru aceste nuanţe).