Sf. Ambrozie: Pe lângă sensul său istoric (zeităţile popoarelor Canaanului), acest verset poate avea şi o conotaţie hristologică: Dacă Fiul nu ar fi co-etern cu Tatăl, ci ar fi fost creat de Acesta în timp, El ar fi un dumnezeu „nou“; dacă Fiul n'ar fi co-substanţial cu Tatăl, ci ar avea o natură diferită, atunci El ar fi un dumnezeu „străin“. Aşadar, dacă poporului lui Israel i se porunceşte să nu aibă nici „dumnezeu nou“ şi nici „dumnezeu străin“, aceasta înseamnă că va trebui să aibă un Dumnezeu co-etern şi co-substanţial cu Iahvé.