Cassiodor tâlcuieşte: Judecăţile lui Dumnezeu sunt limpezi prin însăşi armonia numelor. Să avem în vedere faptul că Sfânta Scriptură, prin semnificaţia numelor ebraice, foarte adesea ne descoperă taine obscure. Nu e nici o îndoială că un astfel de limbaj îi este propriu numai literaturii sacre, căci scrierile profane nu-l au. „Iosif“ înseamnă „creştere“, în ambele sensuri, bun sau rău. Cu toate că Iosif a fost un om drept, urmaşii săi sunt cunoscuţi ca poftitori de bunăstare lumească. „Efraim“ înseamnă „roditor“ sau „belşug“; urmaşii săi au devenit înfumuraţi prin belşugul recoltelor lor. Iuda înseamnă „mărturisind“ sau „preamărind“. Acum e de la sine înţeles de ce Dumnezeu a ales seminţia lui Iuda.