Ps 071:12
Că El l-a izbăvit pe sărac din mâna asupritorului
şi pe sărmanul fără de ajutor;
Iov 29
CAPITOLUL 29
Răspunsul lui Iov (continuare).
1Iar Iov, mergând mai departe, a grăit în parabolă, zicând:
2
„O, cine mă va'ntoarce în lunile din urmă,
  în zilele-mi păzite de Însuşi Dumnezeu,
3
când facla Lui cea vie pe frunte-mi strălucea,
  când cu a Lui lumină umblam prin întuneric,
4
când drumurile toate plesneau sub paşii mei
  şi Domnul sta de veghe deasupra casei mele,
5
când eu eram o zare de munţi împăduriţi a
  şi'n jurul meu, de-a roata, şedeau copiii mei,
6
când drumurile mele erau scăldate'n unt
  şi munţii mei, izvoare cu revărsări de lapte?
7
Atunci, când dimineaţa ieşeam eu în cetate
  şi'n piaţa largă scaun înalt mi se punea,
8
văzându-mă, cei tineri pe-alături se fereau,
  în vreme ce bătrânii se ridicau tăcuţi;
9
fruntaşii peste gloate'ncetau să mai vorbească,
  făcând în preajmă semne cu degetul la gură.
10
Vorbeam, şi-ascultătorii mă fericeau în gând,
  cu limba umezită călcându-şi pe gâtlej;
11
mă auzeau cu-auzul, mă fericeau cu mintea,
  iar ochiul, dând de mine, se abătea din drum.
12
Că-am mântuit sărmanul din mâna celui tare
  şi-am ajutat orfanul lipsit de ajutor;
13
cel ce era să piară mă binecuvânta,
  şi binecuvântare din sufletul vădanei.
14
Dreptatea era zilnic îmbrăcămintea mea,
  cu judecata ca'ntr'un veşmânt mă'nfăşuram.
15
Eram pe lume ochiul celor lipsiţi de văz,
  piciorul celor şchiopi;
16
pe-atunci neputincioşii aveau în mine tată,
  pricìni necunoscute tot eu le cercetam;
17
măselele din gură zdrobeam celor nedrepţi,
  din dinţii lor amarnici eu prada le-o smulgeam.
18
Şi îmi ziceam: Cu vremea o să sporesc în vârstă
  şi, ca finicu'n bucium, ani mulţi îi voi trăi;
19
adâncul rădăcinii spre apă mi se'ntinde
  în timp ce roua cade şi stă pe holda mea.
20
Mărirea mea de-a pururi se înnoieşte'n mine
  şi se'ntăreşte arcul pe care-l ţin în mână...
21
Pe-atunci ascultătorii la mine luau aminte,
  la sfatul meu tăceau;
22
mai mult decât vorbisem n'aveau nimic de spus,
  cuprinşi de bucurie când iarăşi le grăiam.
23
Aşa precum pământu'nsetat aşteaptă ploaia,
  tot astfel ei, cu toţii, ca eu să le vorbesc.
24
De surâdeam spre dânşii, nu cutezau să creadă,
  lumina feţei mele ei n'o slăbeau din ochi;
25
le alegeam cărarea şi le stăteam în frunte,
  trăind precum un rege în mijlocul oştirii,
  de vreme ce'ntristaţii m'aveau mângâietor. b