Paralelismul sinonimic al acestui verset poate sugera ideea că, în perspectivă mesianică, nu e vorba de două persoane diferite, ci numai de una (aşa cum, de altfel, rezultă din conţinutul întregului psalm): Iisus Hristos este, în acelaşi timp, Dumnezeu adevărat şi Fiul lui Dumnezeu. Pe de altă parte, Sf. Atanasie cel Mare observă că, în timp ce la crearea lumii a fost folosit verbul „a fi“ = „să fie“!, pentru „plinirea vremii“ (Ga 4, 4) e utilizat verbul „a da“ = „dă-o“, frecvent în Noul Testament, în sensul că Dumnezeu-Tatăl „I-a dat“ Fiului Său toată puterea (inclusiv pe cea judecătorească – In 5, 22) în cer şi pe pământ.