În T. M. întrebarea se adresează unor “zei”, “dumnezei” sau “fiinţe divine”, dacă ei îi judecă după dreptate pe “fiii omului” sau “fiii lui Adam”, ceea ce face ca traducerile să fie foarte nesigure. Potrivit Septuagintei, întrebarea psalmistului, amară, se referă la incapacitatea omului de a judeca drept; o judecată dreaptă se face în cunoştinţă de cauză; or, numai Dumnezeu este Acela Care cunoaşte şi lăuntrul omului, nu doar aparenţele. În acest sens este construit finalul psalmului.