Pr 10:15
Înţelepţii îşi tăinuiesc priceperea,
dar gura celui nesocotit se apropie de pustiire.
Iov 11
CAPITOLUL 11
Cuvântul lui Ţofar.
1Şi răspunzând Ţofar din Naamah, a zis:
2
„Cel ce grăieşte multe nu va primi răspuns?
  cel ce grăieşte bine părea-se-va şi drept?
  Blagoslovit e omul cel cu vieaţa scurtă!
3
Nu fi bogat în vorbe,
  că nu e nimeni care să ţi se'mpotrivească.
4
Aceasta, fi'ndcă tu zici: curat sunt eu în fapte,
  şi'n faţa Lui, de-asemeni, eu sunt fără prihană.
5
Dar dacă Domnul Însuşi ar fi să-ţi cuvinteze
  şi buzele spre tine ar fi să le deschidă
6
şi-apoi să-ţi povestească puterea'nţelepciunii
  – că ea'ndoită fi-va acelor ce-s ca tine –,
  atunci vei şti că cele ce Domnul ţi-a trimis
  sunt pe măsura celor ce le-ai păcătuit.
7
Găsi-vei tu o urmă din ceea ce e Domnul?
  ajuns-ai tu vreodată la marginile trase
  de Cel-Atotputernic?
8
Înalt e cerul! Bine, înalt; şi ce vei face?
  de-s mai adânci hotare decât în iad, ce ştii tu?,
9
– sau trase pe întinderi mai lungi decât pământul,
  mai late decât marea? –
10
Şi dacă El pe toate le va strica, e oare
  vreun om în lumea asta să-I spună: – Ce-ai făcut?...
11
Că El cunoaşte fapta celor fără de lege,
  El vede pasu-alături şi nu închide ochii.
12
Dar muritorul jalnic înoată în cuvinte
  şi-ajunge ca asinul sălbatic în pustie.
13
Iar tu, de-ai pus în tine o inimă curată
  şi dacă tinzi la ceruri cu mâinile spre El,
14
de ţi-a rămas în mână ceva fărădelege
  şi faci ca ea să fugă departe de la tine
  şi'n felul tău de viaţă ce-i strâmb să nu rămână,
15
atunci îţi va fi faţa ca iezerul în soare
  şi, dezbrăcat de tină, te-ai scuturat de spaime;
16
atunci amara trudă o vei fi dat uitării
  ca pe un val, şi groaza nu-ţi va lovi simţirea;
17
atunci şi rugăciunea-ţi va fi ca un luceafăr
  şi viaţă răsări-va din miezul tău de zi a;
18
având nădejde'n tine, vei fi încrezător,
  din griji şi'ngrijorare îţi răsări-va pace.
19
Căci, liniştit fiindu-ţi, nu-ţi vei avea războinici
  şi de-ai avut, sucind-o, se vor ruga de tine;
20
pe-aceştia mântuirea-i va părăsi de tot,
  fi'ndcă'ntru ei nădejdea nu e decât pierzare
  şi ochii celor aprigi se vor topi de plâns“.