Pr 10:09
Cel înţelept la inimă primeşte poruncile,
dar cel ce nu-şi păzeşte buzele se'mpiedică şi cade.
Iac 3
Limba. Înţelepciunea cea de sus.
1Nu mulţi dintre voi să deveniţi învăţători, fraţii mei, ştiind că noi, aceştia, vom fi supuşi unei judecăţi mai aspre.
2Fiindcă noi în multe greşim. Dacă e cineva care să nu greşească'n cuvânt, apoi acela e bărbat desăvârşit, în stare să-şi înfrâneze şi trupul întreg.
3Că dacă le punem cailor zăbala'n gură spre a ni-i supune, cârmuim şi trupul lor întreg.
4Uitaţi-vă şi la corăbii: cât sunt ele de mari şi mânate de vânturi puternice, purtate sunt de o cârmă foarte mică oriîncotro le îndreaptă vrerea cârmaciului.
5Aşa şi limba: mic mădular este, dar cu mari lucruri se făleşte! Iată: puţin foc, şi câtă pădure aprinde!
6Foc este şi limba; lume a fărădelegii, limba îşi are locul ei între mădularele noastre, cea care spurcă trupul întreg şi pune foc pe roata lumilor a, ea însăşi fiind aprinsă de gheenă b.
7Că orice soi de fiare şi de păsări, de târâtoare şi de vietăţi din mare e domolit şi a fost domolit de soiul omenesc,
8dar limba, nimeni dintre oameni n'o poate domoli: rău fără odihnă, plină cu venin aducător de moarte.
9Cu ea Îl binecuvântăm pe Domnul-şi-Tatăl, cu ea îi blestemăm pe oamenii care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.
10Din aceeaşi gură ies binecuvântarea şi blestemul. Fraţii mei, asta nu trebuie să fie-aşa!
11Oare izvorul, el din aceeaşi gură varsă apă şi dulce şi amară?
12Smochinul, fraţii mei, poate el oare să facă măsline?; sau viţa de vie, smochine? Tot aşa, izvorul sărat nu poate da apă dulce.
13Cine este'ntre voi înţelept şi priceput?: Din buna sa purtare să-şi arate faptele întru blândeţea înţelepciunii.
14Dar dacă'n inimile voastre aveţi invidie amară şi zavistie, nu vă lăudaţi şi nu minţiţi împotriva adevărului.
15Înţelepciunea aceasta nu-i coborâtă de sus, ci-i pământească, animalică c, demonică.
16Fiindcă unde este invidie şi zavistie, acolo-i neorânduială şi tot lucrul rău.
17Dar înţelepciunea cea de sus este mai întâi curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, nepărtinitoare, nefăţarnică.
18Şi roada dreptăţii întru pace li se seamănă celor ce fac pace.