Pr 10:02
Nelegiuiţii nu se vor folosi de averi,
dar dreptatea va izbăvi din moarte.
Iov 20
CAPITOLUL 20
Cuvântul lui Ţofar.
1Şi răspunzând Ţofar din Naamah, a zis:
2
„Nu astfel mă gândeam eu că-mi vei întoarce vorba;
  că, iată, decât mine tu nu'nţelegi mai mult.
3
Am ascultat o lecţie menită să mă mustre
  şi voi răspunde'n duhul priceperii din mine.
4
Tu nu ştii nici atâta, că din vechimea vremii,
  de când îşi are omul sălaş pe-acest pământ,
5
desfătul celor silnici le e, de fapt, cădere
  şi bucuria celor nelegiuiţi, pierzanie?
6
Chiar dacă pân' la ceruri i s'ar sui ofranda
  şi fumul jertfei sale de nori se va atinge,
7
în clipa când se crede stăpân pe temelie,
  atunci, în clipa-aceea, cu totul va pieri,
  iar cei ce-l cunoscură vor zice: Unde e?
8
Ca pe un vis ce zboară, nu-i chip să-l mai găseşti,
  ca o nălucă-a nopţii în beznă s'a topit;
9
nici ochii ce-l văzură mai mult nu-l vor vedea,
  nici locul său de taină de-acum nu-l mai cunoaşte.
10
Feciorii săi în luptă se frâng sub cei nevolnici,
  iar mâinile lui fi-vor aprinse de dureri.
11
Puterea tinereţii ce încă-i stă în oase
  se va culca odată cu dânsul în ţărână.
12
De i s'ar face dulce în gură răutatea,
  sub limbă şi-ar ascunde-o;
13
de ea nu se îndură, pe ea n'o părăseşte,
  grămadă şi-o adună sub nodul din gâtlej;
14
şi totuşi el nu poate să-şi vină'ntr'ajutor:
  în pântece el n'are decât venin de şarpe.
15
El îşi vomită astfel strânsura lui nedreaptă,
  un înger ca din casă i-o dă afar' din pântec.
16
Venin de şarpe supt-a,
  a şarpelui e limba ce-l va ucide-acum.
17
Mai mult n'o să mai vadă cum vitele se mulg,
  şi nici păşunea'n valuri de miere şi de unt.
18
Zadarnică, deşartă i-a fost alergătura
  s'adune bogăţie din care n'o să guste,
  ca din ceva ce nu poţi să mesteci şi să'nghiţi.
19
Că multor vieţi sărmane le-a dărâmat el casa
  şi-a jefuit cămara pe care n'a umplut-o.
20
Scăparea lui nu este în avuţia lui,
  în voia poftei sale nu se va mântui.
21
Nimic nu va rămâne din ce-a pus în hambare,
  de-aceea nici o floare din bunurile lui.
22
Când i se pare plinul, atunci necazu-l paşte
  şi-atunci nevoia toată dă buzna peste el.
23
De-o fi cumva să-şi umple stomacul pân' la saţ,
asupră-i va trimite a urgie ca de foc,
  dureri pe el să verse;
24
nicicum să nu le scape cătuşelor de fier
  şi arcul de aramă în carne să-l rănească;
25
săgeată ascuţită prin trupul său să treacă
  şi stele să se plimbe prin tainiţele lui
  şi frică'n zarea lui;
26
noian de întuneric să stăruie într'însul,
  să-şi mistuie suflarea în foc nemistuit,
  în casa lui să-şi facă de cap un oarecine.
27
Nelegiuirea-i toată s'o dea pe faţă cerul,
  pământul împotrivă-i de tot să se răscoale;
28
de casa lui pierzania să tragă până'n hău,
  din cer să vină ziua mâniei peste el.
29
E partea de la Domnul a celui ticălos,
  ce-a moştenit din partea Acelui ce veghează“.