Os 13:12
Efraim s'a'nvolburat în nedreptate,
păcatul său este ascuns.
Iov 14
CAPITOLUL 14
Răspunsul lui Iov (continuare).
1
Născutul din femeie e om cu viaţă scurtă
  şi plină de necazuri.
2
Ca floarea înfloreşte, şi după-aceea cade,
  şi fuge ca o umbră, şi n'are vreun răgaz.
3
Nu-i el acel pe care l-ai luat la cercetări
  şi l-ai silit să-Ţi vină sub ochi la judecată?
4
În cazu-acesta, cine-i curat de tină? Nimeni,
  chiar dacă-i va fi viaţa o zi doar pe pământ. a
5
Că Tu la socoteală şi lunile i-ai pus;
  i-ai pus hotar în vreme, hotar de netrecut.
6
Mai lasă-l din privire, dă-i timp să se-odihnească,
  să-i placă şi lui viaţa măcar cât unei slugi!
7
Că până şi copacul, tot are o nădejde:
  chiar dacă-l tai, trupina mai poate să'nflorească,
  şi nici lăstarii fragezi din ea nu vor lipsi;
8
chiar dacă rădăcina'n pământ îmbătrâneşte
  şi trunchiul printre pietre se macină murind,
9
adulmecarea apei îl face s'odrăslească
  şi va rodi crenguţe ca un răsad de ieri.
10
Dar omul, dacă moare, se prăbuşeşte'n hău,
  şi dacă muritoru-a căzut, mai mult nu e.
11
Că prin lucrarea vremii chiar marea scade'n maluri
  şi râu-şi pustieşte zăvoaiele şi seacă;
12
la fel, şi omu-adoarme şi nu se mai ridică,
  şi pân'ce va fi cerul, el nu se mai trezeşte,
  nu, nu se mai deşteaptă din somnul său adânc. b
13
Măcar de m'ai ascunde în iadul cel de jos c,
  sub pază, pân' la vremea când Ţi-a trecut mânia
  şi-ai rândui o vreme să-Ţi aminteşti de mine;
14
că dacă omul moare şi înc'ar mai trăi
  chiar când şi'ncheie viaţa cu ziua cea din urmă,
  aş aştepta'n tăcere pân'ce din nou voi fi.
15
Apoi mă vei chema, şi eu Îţi voi răspunde:
  Nu'ndepărta zidirea făcută chiar de Tine! d
16
Dar Tu ţii socoteala la tot ce fac eu zilnic
  şi nu, nimic nu-Ţi scapă din bietele-mi păcate; e
17
în sac ţii sub pecete a'mele făr'delegi
  şi însemnezi chiar orice-am greşit fără de voie.
18
Aşa precum un munte'n cădere se prăvale,
  aşa precum o piatră în locu-i se'nvecheşte,
19
cum apele rod pietre
  şi'ntinsele şuvoaie duc straturi de pământ,
  aşa în om Tu spulberi puterea de-a'ndura:
20
întinzi de el pân' vine sfârşitul, şi s'a dus,
  îi schimbi înfăţişarea f şi-apoi îl dai afară.
21
Şi de i-au fost feciorii la număr mulţi, nu ştie,
  iar de i-au fost la număr puţini, nici asta ştie;
22
el ştie doar atâta: că trupul l-a durut
  şi sufletul i-a plâns“.