Nu este singurul loc, în literatura profetică, unde clerul, ca tagmă, devine obiectul mustrărilor lui Dumnezeu pentru vina de a-şi fi uitat misiunea şi de a practica năravuri urâte (Ir 2, 8; 6, 13; Mi 3, 11; Sof 3, 4; Mal 1, 6; 2, 9). Derutat de propriii săi preoţi, poporul lui Israel (care posedă o „preoţie împărătească“ (Iş 19, 6), devine el însuşi asemenea unui preot contestat.