Nm 14:04
Şi au zis unii către alţii: „Să ne facem noi o căpetenie şi să ne întoarcem în Egipt!“
Ne 9
CAPITOLUL 9
Pocăinţa întregului popor.
1În cea de a douăzeci şi patra zi a acestei luni a, fiii lui Israel s'au adunat în post şi'n haină de sac.
2Atunci fiii lui Israel s'au despărţit de tot omul străin şi s'au aşezat şi şi-au mărturisit păcatele, pe ale lor şi fărădelegile părinţilor lor.
3Şi aşezându-se fiecare la locul său, li s'a citit din Cartea legii Domnului, Dumnezeului lor; şi I s'au mărturisit Domnului şi I s'au închinat Domnului, Dumnezeului lor.
4Apoi Iosua, Binui, Cadmiel, Şebania, Buni, Şerebia, Bani şi Chenani au şezut pe treptele leviţilor şi au strigat cu glas mare spre Domnul, Dumnezeul lor.
5Iar leviţii Iosua, Cadmiel, Bani, Haşabneia, Şerebia, Hodia, Şebania şi Petahia au zis:
„Sculaţi-vă şi binecuvântaţi pe Domnul, Dumnezeul vostru,
din veac şi până'n veac!...
Şi vor binecuvânta numele Tău cel slăvit
şi-l vor înălţa mai presus de orice binecuvântare şi laudă!“
6Iar Ezdra a zis: b
„Numai Tu eşti Domn;
Tu ai făcut cerul şi cerul cerurilor
şi toată statornicia lor c,
pământu'ntreg cu toate ale lui
şi mările cu toate ale lor,
Tu pe toate le chemi la viaţă,
Ţie Ţi se'nchină oştirile cerului d.
7
Tu eşti Domnul Dumnezeu,
Tu l-ai ales pe Avram
şi l-ai scos din ţara Caldeilor e
şi i-ai pus numele Avraam;
8
aflându-i inima că-Ţi este credincioasă,
făcut-ai legământ cu el
să-i dai - şi lui şi seminţiei sale -
pământul Canaaneenilor
şi al Heteilor şi al Amoreilor
şi-al Ferezeilor şi-al Iebuseilor
şi-al Ghergheseilor
şi Ţi-ai ţinut făgăduinţele,
că drept eşti Tu.
9
Şi ai văzut necazul părinţilor noştri în Egipt
şi le-ai auzit strigarea la Marea Roşie;
10
şi semne şi minuni făcut-ai în Egipt
împotriva lui Faraon şi a slugilor lui
şi a poporului din ţara lui,
ştiind dispreţul lor pentru ai noştri;
şi nume Ţi-ai făcut, cum e şi azi.
11
Şi marea'n faţa lor ai despărţit-o,
şi ei ca pe uscat au străbătut-o,
iar pe acei ce-i urmăreau
i-ai aruncat întru adânc
ca pe o piatră'n apa unui iaz.
12
Cu stâlp de nor le-ai mers'nainte ziua,
cu stâlp de foc în vremea nopţii,
lumină'n calea de sub paşii lor.
13
Te-ai pogorât pe muntele Sinai
şi le-ai grăit din cer
şi drepte judecăţi le-ai dat
şi legile-adevărului,
dreptarele şi bunele porunci.
14
Şi ziua Ta cea sfântă de odihnă
atunci le-ai arătat-o;
porunci şi rânduieli şi lege
le-ai dat prin Moise, robul Tău.
15
Pâine din cer le-ai dat spre hrană
şi apă-ai scos din piatră'n setea lor
şi i-ai mânat să moştenească ţara
cea peste care mâna Ţi-ai întins-o
ca să le-o dai.
16
Dar ei s'au semeţit, părinţii noştri,
şi şi-au învârtoşat cerbicea
şi de porunci n'au ascultat – de ale Tale!
17
Nici nu le-a fost aminte să asculte
şi nici că şi-au adus aminte
că pentru ei ai săvârşit minuni;
şi şi-au învârtoşat cerbicea
şi căpetenie şi-au făcut, să se întoarcă
în starea de robie, în Egipt.
Dar Tu, Cel răbdător cu'ndelungare,
Tu, Dumnezeul milei şi'ndurării
şi'mbelşugat în îndurări,
Tu nu i-ai părăsit.
18
Ei însă şi-au făcut viţel turnat
şi-au zis: „Aceştia-s dumnezeii
cei ce ne-au scos afară din Egipt!...“.
şi defăimări cumplite-au săvârşit.
19
Dar Tu, Cel cu belşug de îndurări,
Tu în pustie nu i-ai părăsit
şi stâlpul cel de nor nu l-ai smintit
– ca să le fie ziua călăuză -
şi nici pe cel de foc în vremea nopţii
– lumină'n calea de sub paşii lor.
20
Şi Duhul Tău cel bun le-ai dăruit f
ca să-i înveţi g
şi mana Ta nu le-a lipsit din gură
şi apă Tu le-ai dat în setea lor.
21
Şi patruzeci de ani
le-ai dat lor hrană în pustie
şi n'au dus lipsă de nimic:
îmbrăcămintea nu li s'a'nvechit,
sandalele nu li s'au rupt.
22
Mai mult decât atât: le-ai dat regate, le-ai împărţit popoare
şi-au moştenit pământul lui Sihon,
regele Heşbonului,
şi pe-al lui Og, stăpân peste Vasan.
23
Pe fiii lor i-ai înmulţit
ca stelele pe cer
şi i-ai adus în ţara despre care
bunilor lor le-ai spus s'o moştenească,
iar ei au moştenit-o.
24
Din faţa lor ai nimicit
pe cei ce locuiau acel pământ,
pe Canaaneeni,
şi'n mâna lor i-ai dat,
pe ei, pe rege şi pe toţi ai ţării,
cu ei să facă după plac.
25
Au luat cetăţi înalte
şi case-au moştenit, gemând de bunuri,
fântâni săpate, vii, măslini în câmp,
pometuri din belşug;
şi au mâncat, s'au săturat,
s'au îngrăşat, s'au desfătat
în bunătatea Ta cea multă.
26
Dar s'au schimbat, s'au depărtat de Tine
şi legea Ta au lepădat-o'n spate
şi pe profeţii Tăi i-au omorât
– cei ce'mpotriva lor mărturiseau
ca să-i întoarcă iarăşi către Tine –
şi defăimări cumplite-au săvârşit.
27
Atunci i-ai dat în mâna celor răi,
aceia le-au făcut necazuri,
iar ei la vremea suferinţei
spre Tine au strigat,
iar Tu din cerul Tău i-ai auzit
şi cu mulţimea îndurării Tale
le-ai dat izbăvitori
şi de vrăjmaşii lor i-ai mântuit.
28
Dar dacă ei s'au odihnit,
au prins din nou a face rău'nainte-Ţi,
aşa că i-ai lăsat
în mâinile vrăjmaşilor
care i-au luat în stăpânire.
Şi ei din nou strigat-au către Tine,
iar Tu din cer i-ai auzit
şi cu mulţimea îndurării Tale
din nou i-ai izbăvit.
29
Tu martor împotrivă-le erai,
ca să-i întorci la legea Ta;
dar ei, semeţi, n'au ascultat,
ci'ntru păcate Ţi-au călcat
poruncile şi judecăţile
– acelea care viu îl fac
pe cel ce le plineşte –
şi spatele şi l-au întors
şi şi-au învârtoşat cerbicea
şi n'au mai auzit.
30
Dar Tu le-ai fost cu'ngăduinţă
de-a lungul multor ani
şi mărturii le-ai dat cu Duhul Tău
prin proorocii Tăi;
dar ei n'au ascultat,
iar Tu i-ai dat în stăpânirea
popoarelor pământului.
31
Şi, totuşi, Tu, prin marea-Ţi îndurare,
nu i-ai lăsat să fie nimiciţi
şi nu i-ai părăsit,
căci Tu puternic eşti,
cu milă şi'ndurat.
32
Şi-acum, Tu, Dumnezeul nostru
Cel tare, mare şi puternic
şi înfricoşător,
Cel ce Te ţii de legământ şi milă,
în ochii Tăi nu fie puţin lucru
necazul ce ne-a apăsat, pe noi,
pe regii noştri, pe cârmacii noştri,
pe preoţii şi pe profeţii noştri
şi pe părinţii noştri
şi pe poporul Tău întreg,
din vremea regilor Asiriei
şi până'n ziua de acum!
33
Tu, Tu eşti drept
în tot ce vine-asupra noastră,
căci Ţi-ai ţinut credincioşia
în timp ce noi păcătuiam.
34
Nici regii noştri, nici cârmacii noştri,
nici preoţii şi nici părinţii noştri
din legea Ta nu şi-au făcut vieaţă,
nici că Ţi-au luat în seamă
poruncile şi mărturiile
pe care Tu le-ai dat.
35
Nu Ţie Ţi-au slujit
întru a Ta împărăţie
şi'n bunătatea Ta cea multă
pe care Tu le-ai dat-o
şi în pământul larg şi gras
pe care'n faţa lor l-ai pus,
şi nici că s'au întors
din bezna relelor năravuri.
36
Şi, iată, astăzi suntem robi:
în ţara chiar pe care Tu le-ai dat-o
părinţilor din stirpea noastră
ca să-i mănânce roada şi dulceaţa,
azi, iată, suntem robi,
37
în timp ce'mbelşugatele ei roade
se duc în faţa regilor pe care
– pentru-ale noastre mari păcate –
i-ai pus să stăpânească peste noi;
ei, după bunul plac,
stăpâni ne sunt pe trupuri şi pe vite,
iar noi ne zbatem în necaz“.