Verset izolat, fără aparentă legătură cu contextul: el însă confirmă modalitatea prin care Moise a primit toate poruncile de mai sus, precum şi plinirea făgăduinţei din Iş 25, 22. În ce priveşte ultima propoziţie a versetului, textul original (atât cel ebraic cât şi cel grecesc) nu acordă o anume determinare pronumelui personal, aşa încât traducerile oscilează între „El (Domnul) îi vorbea“ (lui Moise) şi „el (Moise) Îi vorbea“ (Domnului). Contextul însă impune varianta a doua: comunicarea dintre om şi Dumnezeu nu înseamnă monologul Acestuia, ci dialogul celor doi.