Mi 05:06
Şi fi-va rămăşiţa lui Iacob h printre neamuri
în mijloc de popoare multe
ca roua căzând de la Domnul
şi ca mieii pe iarbă i,
aşa ca nimeni să nu se adune
şi nici să rămână printre fiii oamenilor.
Os 6
CAPITOLUL 6
Vremelnica întoarcere a lui Israel la Domnul. Pedepse spre pocăinţă.
1
«Să mergem, să ne'ntoarcem
spre Domnul, Dumnezeul nostru:
El ne-a lovit, El ne va vindeca,
El ne va bate, El ne va lega rănile.
2
În două zile ne va vindeca,
în cea de-a treia ne vom ridica
şi vii vom fi'naintea feţei Sale,
3
şi vom cunoaşte a. Haideţi s'alergăm
ca să-L cunoaştem noi pe Domnul:
ca pe o dimineaţă-L vom afla,
iar El ne va veni
precum pământului îi vine
o ploaie timpurie sau târzie».
4
Ce să Mă fac cu tine, Efraime?
Ce să Mă fac cu tine, Iudo?,
de vreme ce mila voastră
e ca un nor de dimineaţă
şi precum roua timpurie ce se duce.
5
De-aceea Eu v'am secerat profeţii:
cu graiul gurii Mele i-am ucis,
şi judecata Mea răsare ca lumina.
6
Că milă vreau, iar nu jertfă b,
şi cunoaşterea lui Dumnezeu
mai mult decât arderile-de-tot.
7
Ei însă sunt ca omul ce'ncalcă legământul:
8
acolo M'a defăimat cetatea Galaad c,
lucrând lucruri deşarte
şi apa tulburând-o.
9
Tăria ta-i tăria tâlharului de mare:
preoţii au ascuns calea Domnului,
au ucis [poporul din] Sichem d,
fiindc'a făcut fărădelege.
10
În Israel văzut-am îngrozitoare lucruri:
acolo, desfrânarea lui Efraim, acolo
s'au pângărit şi Israel, şi Iuda.
11
Când Eu voi întoarce poporul Meu din robie
tu să începi a-ţi aduna ce-ai secerat.