În studiile introductive asupra Leviticului, capitolele 17-26 sunt cunoscute drept „Legea sfinţeniei”, din pricina structurii lor compacte în jurul unei idei centrale. Sfinţenia lui Dumnezeu constă îndeosebi în transcendenţa şi inaccesibilitatea Lui: sfinţenia omului este derivată din aceea a lui Dumnezeu în măsura în care omul se apropie de El, Îi îndeplineşte prescripţiile rituale şi păzeşte legea morală.