Lv 10:04
Moise i-a chemat atunci pe Misael şi Elţafan, fiii lui Uziel, unchiul lui Aaron, şi le-a zis: „Veniţi de-i scoateţi pe fraţii voştri de dinaintea [locului] celui sfânt şi duceţi-i afară din tabără!“
Ies 6
Moise, a doua oară în faţa lui Faraon. Neamul său.
1A zis atunci Domnul către Moise: „Acum vei vedea ce-am să-i fac Eu lui Faraon: silit de mână tare, îi va lăsa să plece; silit de braţ înalt, îi va alunga din ţara lui“.
2Dumnezeu a grăit către Moise şi i-a zis: „Eu sunt Domnul a.
3Lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacob M'am arătat ca Dumnezeu Atotputernic b, dar numele Meu de Domnul nu li l-am arătat.
4Am încheiat cu ei legământ să le dau pământul Canaanului, pământul în care-au pribegit şi-au locuit ca străini.
5Eu Însumi am auzit suspinul fiilor lui Israel pe care-i ţin Egiptenii în robie, şi Mi-am adus aminte de legământul Meu cu voi.
6Mergi dar şi vorbeşte-le fiilor lui Israel şi spune-le: – Eu sunt Domnul, Eu vă voi scoate de sub stăpânirea Egiptenilor şi vă voi elibera din robia lor; cu braţ înalt şi prin mari pedepse vă voi răscumpăra –
7şi vă voi lua drept popor al Meu şi voi fi Dumnezeul vostru; şi voi veţi cunoaşte că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, Cel ce v'a scos de sub stăpânirea Egiptenilor.
8Şi vă voi duce'n ţara pe care-am jurat c s'o dau lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacob; vouă vă voi da-o ca moştenire; Eu sunt Domnul!“
9Iar Moise'ntocmai aşa le-a grăit fiilor lui Israel, dar ei nu l-au ascultat pe Moise din pricina deznădejdii şi a grelelor corvezi.
10Şi iarăşi a grăit Domnul către Moise şi i-a zis:
11„Du-te şi spune-i lui Faraon, regele Egiptului, să-i lase pe fiii lui Israel să plece din ţara lui!“
12Dar Moise a grăit înaintea Domnului şi a zis: „Iată, fiii lui Israel nu m'au ascultat; cum dar mă va asculta Faraon?... că mai sunt şi gângav“.
13Domnul însă le-a grăit lui Moise şi Aaron şi le-a poruncit să-i spună lui Faraon, regele Egiptului, să-i lase pe fiii lui Israel să plece din ţara Egiptului.
14Iată-i acum pe începătorii neamurilor lor părinteşti: Fiii lui Ruben, întâi-născutul lui Israel: Enoh şi Falu, Heţron şi Carmi. Aceasta-i familia lui Ruben.
15Fiii lui Simeon: Iemuel şi Iamin, Ohad şi Iachin, Ţohar şi Saul cel [născut] din canaaneancă d. Acestea-s familiile lui Simeon.
16Şi iată numele fiilor lui Levi după neamurile lor: Gherşon, Cahat şi Merari. Anii vieţii lui Levi au fost o sută treizeci şi şapte.
17Fiii lui Gherşon: Libni şi Şimei, cu familiile lor.
18Fiii lui Cahat: Amram, Iţhar, Hebron şi Uziel. Anii vieţii lui Cahat au fost o sută treizeci şi trei de ani.
19Fiii lui Merari: Mahli şi Muşi. Acestea-s familiile lui Levi, după neamurile lor.
20Amram a luat-o de femeie pe Iochebed, fata unchiului său, iar aceasta i-a născut pe Aaron şi pe Moise, precum şi pe Mariam, sora lor. Anii vieţii lui Amram au fost o sută treizeci şi şapte de ani.
21Fiii lui Iţhar: Core, Nefeg şi Zicri.
22Fiii lui Uziel: Misael, Elţafan şi Sitri.
23Aaron şi-a luat de soţie pe Elisabeta, fata lui Aminadab şi sora lui Naason; aceasta i-a născut pe Nadab şi pe Abiud, pe Eleazar şi pe Itamar.
24Fiii lui Core: Asir, Elcana şi Abiasaf. Acestea sunt familiile lui Core.
25Eleazar, fiul lui Aaron, şi-a luat de femeie pe una din fiicele lui Putiel, iar aceasta i l-a născut pe Finees. Aceştia sunt începătorii neamurilor părinteşti ale leviţilor.
26Acestui Aaron şi acestui Moise le-a spus Dumnezeu să-i scoată pe fiii lui Israel, împreună cu armia lor e, din ţara Egiptului.
27Aceştia sunt cei ce i-au spus lui Faraon, regele Egiptului, să-i lase pe fiii lui Israel să plece din ţara Egiptului: ei sunt acelaşi Aaron şi acelaşi Moise.
28În ziua'n care i-a grăit Domnul lui Moise în ţara Egiptului,
29Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Eu sunt Domnul. Spune-i lui Faraon, regele Egiptului, tot ceea ce-ţi spun Eu!“
30Iar Moise a zis în faţa Domnului: „Iată, eu sunt greoi la vorbă; cum dar mă va asculta pe mine Faraon?“