Aici arta naratorului e desăvârşită: deşi e vorba de un holocaust (înjunghierea victimei şi arderea ei totală, până la cenuşă), autorul evită ispita unui tablou dramatic, răscolitor, terifiant (ca acela al Ifigeniei din opera lui Euripide), şi expediază totul în câteva cuvinte seci şi concludente, apelând la imaginaţia şi participarea lăuntrică a cititorului.