Dacă Tu ai deschide cerul,
munţii vor tremura de Tine
şi se vor topi,

cum se topeşte ceara de faţa focului;
şi focul îi va arde pe duşmani
şi numele Tău printre duşmani se va arăta;
de faţa Ta se vor tulbura neamurile.

Ori de câte ori Tu vei lucra'ntru slavă,
munţii fi-vor cuprinşi de cutremur.

Din veac n'am auzit,
nici ochii noştri n'au văzut un Dumnezeu în afară de Tine
şi lucrurile Tale pe care Tu le vei face
pentru cei ce aşteaptă milă.

Că mila îi va întâmpina pe cei ce fac dreptate
şi îşi aduc aminte de căile Tale;
iată, Tu Te-ai mâniat, iar noi am păcătuit,
de aceea am rătăcit

şi ne-am făcut toţi ca nişte necuraţi,
şi dreptatea noastră, toată, ca o cârpă lepădată;
ca frunzele-am căzut din pricina fărădelegilor noastre:
aşa ne va duce vântul.

Şi nu-i nimeni care să-Ţi cheme numele
şi care să-şi amintească să se ţină de Tine;
că Tu Ţi-ai întors faţa dinspre noi
şi din pricina păcatelor noastre ne-ai dat drumul.

Şi acum, Doamne, Tu eşti Părintele nostru,
iar noi suntem tină,
lucrul mâinilor Tale suntem toţi.

Nu te mânia pe noi foarte
şi nu pe veci să ne pomeneşti păcatele,
ci caută acum spre noi,
că noi toţi suntem poporul Tău.

Cetatea sfinţeniei Tale a devenit pustie,
Sionul ca un pustiu s'a făcut,
Ierusalimul, blestem.

Casa noastră, locaşul nostru cel sfânt,
şi slava cu care părinţii noştri ne-au binecuvântat,
cu foc a fost arsă
şi toate lucrurile noastre cele slăvite au căzut.

Şi peste toate acestea,
Tu, Doamne, Te-ai stăpânit
şi ai tăcut
şi pân' la pământ ne-ai umilit.