Iz 28:08
te vor lăsa jos
şi vei muri cu moarte de răniţi
în inima mării.
Iz 32
Plângerea asupra lui Faraon.
1Şi a fost că în anul al doisprezecelea, în luna a douăsprezecea, în ziua cea dintâi a lunii, fost-a cuvântul Domnului către mine, zicând:
2„Fiul omului, ia-ţi pe seamă o plângere asupra lui Faraon, regele Egiptului, şi-i vei zice: Cu un leu al neamurilor te-ai asemănat
şi cu balaurul din mare;
cu cornul îţi împungeai râurile,
cu picioarele tulburai apa
şi râurile le călcai.
3
Aşa grăieşte Domnul:
Asupra ta Îmi voi întinde mreaja,
a neamurilor multe,
şi cu undiţa Mea te voi scoate.
4
Şi te-oi întinde pe pământ:
pline vor fi câmpiile de tine,
şi păsările cerului
pe tine le voi aşeza
şi fiarele pământului
cu tine le voi sătura.
5
Şi peste munţi
Eu carnea ţi-o voi arunca
şi de sângele tău îi voi face sătui.
6
De scârna a ta se va'mbăla pământul
– puzderie'mprăştiată peste munţi –
şi văile le-oi sătura de tine.
7
Atunci când te vei stinge,
Eu cerul îl voi înveli
şi stelele le voi întuneca
şi soarele cu nor îl voi acoperi
şi luna nu-şi va da lumina.
8
Şi tot ce dă lumină'n cer
deasupra ta se va întuneca,
şi întuneric voi aduce'n ţara ta,
grăieşte Domnul Domn.
9Şi voi întărâta inima multor popoare atunci când te voi duce printre neamuri, într'o ţară pe care n'ai ştiut-o.
10Şi multe neamuri se vor încrunta la tine, iar regii lor vor fi cuprinşi de spaimă când sabia Mea va flutura pe dinaintea chipurilor lor, ale celor ce-şi aşteaptă propria lor cădere din ziua căderii tale.
11
Căci aşa grăieşte Domnul:
Sabia regelui Babilonului
va veni asupra ta;
12
cu săbiile uriaşilor
îţi voi surpa tăria
şi cu nimicitori din neamurile toate;
ei vor nimici trufia Egiptului,
puterea lui întreagă se va sfărâma.
13
Vitele lui pe toate le voi nimici
de la apa cea multă;
picior de om n'o va mai tulbura
şi pas de vită n'o va mai călca.
14
Apele lor atunci vor înceta să curgă,
şi râurile lor nu vor mai curge ca uleiul,
zice Domnul,
15
când Eu voi da Egiptul spre pieire
şi când pustiu va fi pământul
cu tot ce e pe el,
când Eu dintr'însul îi voi risipi
pe cei ce-l locuiesc
şi ei vor şti atunci că Eu sunt Domnul.
16E cânt de plângere, pe el îl vei cânta; fiicele neamurilor îl vor cânta cu jale; pentru Egipt îl vor cânta, şi pentru toată tăria din el, zice Domnul Domn“.
17Şi a fost că în anul al doisprezecelea, în prima lună, în cincisprezece ale lunii, fost-a cuvântul Domnului către mine, zicând:
18„Fiul omului, jeleşte-te peste tăria Egiptului, căci pe fiicele lui moarte le vor pogorî neamurile în adâncul pământului, la cei ce se pogoară în groapă.
19(Din apă limpede pogoară-te, şi dormi cu cei netăiaţi împrejur). b
20Cu el vor cădea în mijlocul celor răniţi de sabie, şi'ntreaga lui tărie va adormi.
21Şi-ţi vor zice uriaşii: Pogoară-te'n adâncul gropii!; cu cât eşti tu mai bun?
22Acolo sunt Asur şi toţi ai lui; răniţii lui, cu toţii, acolo-au fost lăsaţi:
23mormântul lor e în adâncul gropii; ai lui stau adunaţi în jurul mormântului său; toţi răniţii vor cădea de sabie, cei ce-au făcut ca frica de ei să cadă pe pământul vieţii.
24Acolo este Elam, cu toată oştirea lui în jurul mormântului său, cu toţi răniţii care au căzut de sabie, laolaltă cu cei ce netăiaţi împrejur s'au pogorât în adâncul pământului şi cu cei ce-au făcut ca frica de ei să cadă pe pământul vieţii şi care şi-au primit pedeapsa împreună cu cei ce se pogoară în groapă
25în mijlocul celor răniţi.
26Acolo-au fost duşi Meşec, şi Tubal cu toată oştirea lui în jurul mormântului său, cu toţi răniţii lui, cu toţi cei netăiaţi împrejur, cu cei răniţi de sabie care-au făcut ca frica de ei să cadă pe pământul vieţii.
27Ei zac laolaltă cu uriaşii care-au căzut demult, cei ce-au căzut în iad cu armele lor de război, cei ce şi-au pus săbiile lor sub cap, dar ale căror fărădelegi li se află în oase, că pe toţi i-au înfricoşat de-a lungul vieţii lor.
28Iar tu vei zăcea laolaltă cu cei netăiaţi împrejur şi vei dormi cu cei răniţi de sabie.
29Acolo zac Edom şi regii lui şi toţi principii Asurului, a căror tărie s'a dat înapoi de dinaintea unei răni de sabie: aceştia zac laolaltă cu cei răniţi, cu cei ce s'au pogorât în groapă.
30Acolo sunt principii Miazănopţii, toate căpeteniile Asurului, cei ce s'au pogorât răniţi de propria lor frică; ei zac, netăiaţi împrejur, laolaltă cu cei răniţi de sabie, laolaltă cu tăria şi cu frica lor, ca unii ce şi-au primit pedeapsa cu cei ce se pogoară în groapă.
31Regele Faraon îi va vedea, şi'ntru toată tăria lor se va mângâia: răniţii săbiei lui Faraon şi'ntreaga lui tărie, c zice Domnul Domn.
32Fiindcă Eu am făcut ca frica lui să cadă pe pământul vieţii; şi va zăcea el în mijlocul celor netăiaţi împrejur, laolaltă cu cei răniţi de sabia lui Faraon, şi toată gloata lui laolaltă cu el, zice Domnul Domn“.