Iz 27:13
Elada întreagă, ca şi ţărmurile de prin vecinătăţi, acestea îţi dădeau suflete omeneşti ca schimb de negoţ, şi vase de aramă îţi aduceau în târg.
Fc 10
Obârşia neamurilor răspândite pe pământ.
1Iată-i pe urmaşii fiilor lui Noe: Sem, Ham şi Iafet, cărora li s'au născut fii după potop.
2Fiii lui Iafet: Gomer, Magog, Madai, Iavan, Tubal, Meşec şi Tiras.
3Fiii lui Gomer: Aşchenaz, Rifat şi Togarma.
4Fiii lui Iavan: Elişa şi Tarşiş, Chitim şi Dodanim.
5Din aceştia s'au desprins insulele neamurilor în pământul lor a, fiecare după limba sa în triburile şi'n naţiile lor.
6Fiii lui Ham: Cuş, Miţraim, Put şi Canaan.
7Fiii lui Cuş: Seba, Havila, Sabta, Rama şi Sabteca. Fiii lui Rama: Şeba şi Dedan.
8Cuş i-a dat naştere şi lui Nimrod; acesta, cel dintâi, a fost puternic pe pământ.
9El a fost vânător puternic în faţa Domnului Dumnezeu b; de aceea se spune: „Vânător puternic ca Nimrod în faţa Domnului Dumnezeu“.
10Începutul împărăţiei lui au fost Babilonul, Ereh, Acad şi Calne din ţinutul Şinear.
11Din pământul acela a trecut în Asur şi a zidit Ninive, cetatea Rehobot-Ir, Calah
12– şi Resen, între Ninive şi Calah –; aceasta e cetatea cea mare c.
13Din Miţraim s'au născut Ludiţii, Anamiţii, Lehabiţii, Naftuhiţii,
14Patrusiţii, Casluhiţii – din care au ieşit Filistenii – şi Caftoriţii.
15Din Canaan s'au născut: Sidon, întâiul-său-născut, apoi Heteul
16şi Iebuseul, Amoreul, Ghergheseul,
17Heveul, Archeul, Sineul,
18Arvadeul, Ţemareul şi Hamateul; apoi s'au răspândit neamurile canaaneene.
19Şi ţinuturile Canaaneenilor se întindeau de la Sidon spre Gherara până la Gaza, iar spre Sodoma, Gomora, Adma şi Ţeboim până la Laşa.
20Aceştia sunt fiii lui Ham în triburile lor, după limbile lor, în ţările lor şi'n naţiile lor.
21Şi i s'au născut fii şi lui Sem d, tatăl tuturor fiilor lui Ever şi fratele mai mare al lui Iafet.
22Fiii lui Sem: Elam, Asur, Arfaxad, Lud şi Aram.
23Fiii lui Aram: Uţ, Hul, Gheter şi Maş.
24Arfaxad i-a dat naştere lui Cainan; Cainan i-a dat naştere lui Şelah; iar Şelah i-a dat naştere lui Ever.
25Lui Ever i s'au născut doi fii: numele unuia era Peleg, pentru că în zilele lui s'a împărţit pământul; iar numele fratelui său era Ioctan e.
26Lui Ioctan i s'au născut Almodad, Şalef, Haţarmavet, Ierah,
27Hadoram, Uzal şi Dicla,
28Obal, Abimael şi Şeba,
29Ofir, Havila şi Iobab. Toţi aceştia sunt fiii lui Ioctan.
30Sălaşurile lor se întindeau de la Meşa, spre Sefar, până la muntele răsăritului f.
31Aceştia sunt fiii lui Sem în triburile lor, după limbile lor, în ţările lor şi'n naţiile lor.
32Acestea sunt triburile fiilor lui Noe, după urmaşii lor şi după naţiile lor. Din ele s'au răspândit insulele neamurilor g pe pământ după potop.