Final ambiguu, datorită ambiguităţii verbului enafíemi (de folosinţă unică, numai aici, în V. T. ) care poate însemna, pe de o parte, „a stârni“, „a aţâţa“, „a face să izbucnească“, iar, pe de alta, opusul: „a domoli“, „a potoli“, „a îmblânzi“, „a astâmpăra“. Omologul său ebraic are aceeaşi dublă valenţă, ceea ce face ca traducerile să oscileze între „a satisface“ (furia) (RSV, BJ), „a duce până la capăt“ (TOB) şi „a domoli“ (OSTY). Opţiuni româneşti mai vechi (după LXX): „a slobozi“ (a da drumul) (1688) şi „a vărsa“ (a potopi) (1914) au în vedere contextul. Cea de faţă reţine faptul că în finalul oricărei suite de pedepse Dumnezeu Îşi pune în lucrare mila, iertarea, lăsând întotdeauna un „rest“ cu şansa mântuirii; pe de altă parte, psihologic vorbind, nota particulară a furiei este aceea de a se îneca în propriul ei exces.