Şi veţi vedea şi inima voastră se va veseli şi oasele voastre ca iarba vor odrăsli şi mâna Domnului le va fi cunoscută celor ce se tem de El, iar pe cei neascultători îi va ameninţa. |
1 | Duhul Domnului e peste Mine, pentru că El M'a uns; El M'a trimis să le binevestesc săracilor, să-i vindec pe cei zdrobiţi la inimă, robilor să le vestesc libertate şi orbilor vedere, |
2 | |
3 | pentru ca celor ce plâng să li se dea în Sion slavă în loc de cenuşă, ungere de veselie celor întristaţi, podoabă de slavă în loc de duh al mâhnirii; şi ei se vor numi generaţii ale dreptăţii, răsadul Domnului întru slavă. |
4 | Şi vor zidi vechile ziduri prăbuşite şi vor ridica locurile cele din vechime pustii şi vor înnoi cetăţile pustii, chiar pe cele pustiite cu mult în urmă b. |
5 | Şi străini vor veni şi-ţi vor paşte oile şi cei de alt neam vor fi plugarii şi vierii tăi. |
6 | Dar voi vă veţi chema preoţi ai Domnului, slujitori ai lui Dumnezeu; tăria neamurilor o veţi mânca şi'ntru bogăţia lor minunaţi veţi fi. |
7 | În locul îndoitei voastre înfruntări şi'n locul ruşinării lor, bucura-se-vor de partea ce le va fi dată; c de aceea pentru a doua oară vor moşteni pământul şi bucurie veşnică va fi pe capetele lor. |
8 | Că Eu sunt Domnul, Cel ce iubesc dreptatea şi urăsc jafurile nedreptăţii; şi drepţilor le voi da osteneala lor d şi legământ veşnic voi face cu ei. |
9 | Şi seminţia lor cunoscută va fi printre neamuri şi odraslele lor în mijlocul popoarelor; toţi cei care-i vor vedea îi vor recunoaşte, că aceştia sunt seminţie binecuvântată de Dumnezeu |
10 | şi cu veselie se vor veseli întru Domnul. Să se bucure sufletul meu întru Domnul, că în haină de mântuire m'a îmbrăcat şi în veşmânt de veselie; ca unui mire mi-a pus mie cunună şi ca pe o mireasă m'a împodobit cu podoabă. e |
11 | Şi ca pământul când îi creşte floarea şi ca o grădină când îi răsare sămânţa, aşa va face Domnul să răsară dreptatea şi bucuria înaintea tuturor neamurilor. |