Is 65:23
Aleşii mei nu se vor trudi în zadar,
nici că vor naşte copii meniţi blestemului,
căci ei sunt sămânţă binecuvântată de Dumnezeu,
şi odraslele lor împreună cu ei.
Is 61
Unsul Domnului în vestea cea bună.
1
Duhul Domnului e peste Mine,
pentru că El M'a uns;
El M'a trimis să le binevestesc săracilor,
să-i vindec pe cei zdrobiţi la inimă,
robilor să le vestesc libertate
şi orbilor vedere,
2
să vestesc anul bineprimit al Domnului a
şi ziua răsplătirii,
să-i mângâi pe toţi cei ce plâng;
3
pentru ca celor ce plâng să li se dea în Sion
slavă în loc de cenuşă,
ungere de veselie celor întristaţi,
podoabă de slavă în loc de duh al mâhnirii;
şi ei se vor numi generaţii ale dreptăţii,
răsadul Domnului întru slavă.
4
Şi vor zidi vechile ziduri prăbuşite
şi vor ridica locurile cele din vechime pustii
şi vor înnoi cetăţile pustii,
chiar pe cele pustiite cu mult în urmă b.
5
Şi străini vor veni şi-ţi vor paşte oile
şi cei de alt neam vor fi plugarii şi vierii tăi.
6
Dar voi vă veţi chema „preoţi ai Domnului“,
„slujitori ai lui Dumnezeu“;
tăria neamurilor o veţi mânca
şi'ntru bogăţia lor minunaţi veţi fi.
7
În locul îndoitei voastre înfruntări
şi'n locul ruşinării lor,
bucura-se-vor de partea ce le va fi dată; c
de aceea pentru a doua oară vor moşteni pământul
şi bucurie veşnică va fi pe capetele lor.
8
Că Eu sunt Domnul, Cel ce iubesc dreptatea
şi urăsc jafurile nedreptăţii;
şi drepţilor le voi da osteneala lor d
şi legământ veşnic voi face cu ei.
9
Şi seminţia lor cunoscută va fi printre neamuri
şi odraslele lor în mijlocul popoarelor;
toţi cei care-i vor vedea îi vor recunoaşte,
că aceştia sunt seminţie binecuvântată de Dumnezeu
10
şi cu veselie se vor veseli întru Domnul.
– Să se bucure sufletul meu întru Domnul,
că în haină de mântuire m'a îmbrăcat
şi în veşmânt de veselie;
ca unui mire mi-a pus mie cunună
şi ca pe o mireasă m'a împodobit cu podoabă. e
11
Şi ca pământul când îi creşte floarea
şi ca o grădină când îi răsare sămânţa,
aşa va face Domnul să răsară dreptatea
şi bucuria înaintea tuturor neamurilor.