Is 60:01
Luminează-te, luminează-te, Ierusalime,
că lumina ta vine
şi slava Domnului peste tine a răsărit. a
FA 26
Pavel se apără în faţa lui Festus şi a regelui Agrippa; amândoi îl găsesc nevinovat.
1Agrippa i-a zis lui Pavel: „Îngăduit îţi este să vorbeşti pentru tine“. Atunci Pavel şi-a întins mâna şi s'a apărat, zicând:
2„Fericit mă socotesc, o, rege Agrippa, că'n faţa ta mă voi apăra astăzi de toate câte sunt învinuit de Iudei,
3mai ales pentru că tu cunoşti toate obiceiurile şi întrebările Iudeilor. De aceea te rog să mă asculţi cu răbdare.
4Vieţuirea mea din tinereţe, cum a fost ea de la început în poporul meu şi în Ierusalim, toţi Iudeii o ştiu.
5Dacă vor s'o mărturisească, ei de mult ştiu despre mine că am trăit după şcoala cea mai meticuloasă a religiei noastre, ca fariseu.
6Şi acum, stau şi sunt judecat pentru nădejdea făgăduinţei făcute de Dumnezeu părinţilor noştri,
7la care cele douăsprezece seminţii ale noastre nădăjduiesc să ajungă slujindu-I lui Dumnezeu fără'ncetare, zi şi noapte. Pentru această nădejde sunt eu învinuit de Iudei, o, rege Agrippa!
8Cum de se socoteşte la voi de necrezut că Dumnezeu învie morţi?
9Aşadar, eu am crezut în sinea mea că faţă de numele lui Iisus Nazarineanul trebuie să fac multe împotrivă;
10ceea ce am şi făcut în Ierusalim; şi luând eu împuternicire de la arhierei, pe mulţi dintre sfinţi i-am închis în temniţe; iar când erau daţi la moarte, întăream şi eu cu glasul meu;
11şi deseori îi pedepseam prin toate sinagogile şi-i sileam să blasfemieze; înfuriindu-mă tare pe ei, îi urmăream până şi prin cetăţile din afară.
12Astfel că'n timp ce mergeam şi la Damasc cu putere şi însărcinare de la arhierei,
13în calea mea, o, rege, am văzut în miezul zilei o lumină din cer mai puternică decât strălucirea soarelui, strălucind împrejurul meu şi al celor ce mergeau cu mine.
14Şi căzând noi toţi la pământ, eu am auzit un glas zicându-mi în limba evreiască: «Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti? Greu îţi este să loveşti cu piciorul în ţepuşă».
15Iar eu am zis: «Cine eşti, Doamne?» Iar Domnul a zis: «Eu sunt Iisus, Cel pe care tu Îl prigoneşti.
16Dar scoală-te şi stai pe picioarele tale; că spre aceasta M'am arătat Eu ţie, să te rânduiesc slujitor şi martor, şi al celor pe care le-ai văzut, şi al celor întru care Mă voi arăta ţie a,
17alegându-te pe tine din popor şi din neamurile la care te trimit
18să le deschizi ochii, pentru ca ele să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de la stăpânirea lui Satan la Dumnezeu, pentru ca să primească ele iertarea păcatelor şi parte cu cei ce prin credinţa'n Mine s'au sfinţit».
19Iată de ce, rege Agrippa, n'am fost neascultător cereştii arătări,
20ci mai întâi celor din Damasc şi din Ierusalim şi din toată ţara Iudeii şi apoi neamurilor le-am vestit să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu, făcându-i pocăinţei lucruri vrednice de ea.
21Pentru acestea m'au prins Iudeii în templu şi'ncercau să mă ucidă.
22Aşadar, dobândind eu ajutorul de la Dumnezeu, până'n ziua aceasta stau şi mărturisesc la mic şi la mare, nimic spunând în afară de ceea ce şi profeţii şi Moise au spus că va să fie:
23că Hristos va să pătimească şi că, fiind El primul înviat din morţi, lumină va vesti, şi poporului, şi neamurilor...“ b.
24Dar cu acestea apărându-se el, Festus i-a zis cu glas mare: „Pavele, eşti nebun! Cartea cea multă te duce la nebunie...“ c.
25Iar Pavel a zis: „Nu sunt nebun, preaputernice Festus, ci grăiesc cuvintele adevărului şi ale înţelepciunii;
26că regele ştie despre aceste lucruri, şi lui cu îndrăznire îi vorbesc, încredinţat că nimic din ele nu-i este ascuns, pentru că aceasta nu s'a făcut într'un ungher d.
27Crezi tu, rege Agrippa, în profeţi? Ştiu că crezi!“
28Iar Agrippa i-a zis lui Pavel: „Cu puţin de nu mă îndupleci să mă fac creştin...“. e
29Iar Pavel a zis: „Cu puţin, cu nepuţin, eu m'aş ruga lui Dumnezeu ca nu numai tu, ci şi toţi cei ce mă ascultă astăzi să fie aşa cum sunt şi eu – afară de aceste lanţuri...“.
30Atunci regele s'a ridicat, şi procuratorul şi Berenice şi cei ce şedeau împreună cu ei.
31Şi plecând, vorbeau unii cu alţii: „Omul acesta n'a făcut nimic vrednic de moarte sau de lanţuri“.
32Iar Agrippa i-a zis lui Festus: „Omul acesta putea să fie eliberat dacă n'ar fi cerut să fie judecat de cezar“.