Is 58:02
Ei Mă caută zi de zi
şi doresc să-Mi ştie căile,
ca un popor care a săvârşit dreptate
şi judecata Dumnezeului său n'a părăsit-o;
ei cer acum de la Mine judecată dreaptă
şi doresc să se apropie de Dumnezeu,
Is 1
Israel nu-şi cunoaşte Dumnezeul. Adevăratele jertfe. Curăţirea Ierusalimului.
1Vedenia a lui Isaia, fiul lui Amos, pe care el a văzut-o despre Iuda şi Ierusalim sub regii Ozia, Iotam, Ahaz şi Iezechia, care au domnit în Iudeea.
2
Ascultă, cerule, şi ia aminte, pământule b, că Domnul grăieşte:
Născut-am fii şi i-am crescut,
dar ei s'au lepădat de Mine.
3
Boul îşi cunoaşte stăpânul,
şi asinul ieslea domnului său,
dar Israel nu Mă cunoaşte,
poporul Meu nu Mă pricepe. c
4
Vai ţie, neam păcătos, popor încărcat de păcate,
soi rău, fii nelegiuiţi!;
L-aţi părăsit pe Domnul şi L-aţi mâniat pe Sfântul lui Israel,
întorcându-I spatele d.
5
Unde să mai fiţi loviţi, voi, cei ce stăruiţi în fărădelege?
Tot capul vă e buşit,
inima toată-i năpădită de întristare. e
6
De la picioare pân' la cap, nimic în ele nu e neatins:
răni, vânătăi, bube deschise;
nici oblojeli, nici feşi, nici untdelemn, nimic care să le vindece.
7
Pământul vostru e pustiu, cetăţile vă sunt arse de foc,
ţara vă e mâncată de străini chiar în faţa ochilor voştri;
pustiită este, răvăşită de neamuri străine.
8
Fiica Sionului va fi părăsită ca o colibă într'o vie,
ca un pătul într'o livadă,
ca o cetate împresurată.
9
Şi dacă Domnul Atotţiitorul nu ne-ar fi lăsat urmaşi,
am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora.
10
Ascultaţi cuvântul Domnului, voi, domni ai Sodomei!;
luaţi aminte la legea lui Dumnezeu, voi, popor al Gomorei!
11
Ce preţ au pentru Mine mulţimea jertfelor voastre? – zice Domnul –;
M'am săturat de arderile-de-tot cu berbeci
şi nu vreau grăsime de miei şi sânge de tauri şi de ţapi,
12
şi nici ca voi să vă înfăţişaţi cu ele înainte-Mi;
căci cine oare le-a cerut din mâinile voastre?
De-acum încolo să nu-Mi mai călcaţi prin curte! f
13
Chiar dacă veţi aduce făinuţă de grâu, e'n zadar;
tămâia Îmi este urâciune.
14
Nu pot să sufăr lunile voastre cele noi,
nici sâmbetele, nici ziua cea mare;
sufletul Meu urăşte postul şi zilele-de-odihnă
şi lunile voastre cele noi şi serbările voastre.
M'am săturat de voi, păcatele voastre nu le voi mai suferi!
15
Când vă veţi întinde mâinile spre Mine,
Eu Îmi voi întoarce ochii de la voi;
şi chiar dacă vă veţi înmulţi rugăciunile, nu vă voi asculta,
căci mâinile voastre sunt pline de sânge.
16
Spălaţi-vă, curăţiţi-vă,
ştergeţi de dinaintea ochilor Mei răutăţile din sufletele voastre,
lăsaţi-vă de răutăţi!
17
Învăţaţi-vă să faceţi binele,
căutaţi dreptatea, scăpaţi-l pe cel năpăstuit,
daţi-i dreptate orfanului, apăraţi dreptatea văduvei;
18
şi veniţi să judecăm împreună – zice Domnul;
şi chiar dacă păcatele voastre vor fi roşii ca focul,
Eu ca zăpada le voi albi;
iar de vor fi roşii ca purpura,
ca lâna albă le voi face;
19
şi de veţi vrea şi-Mi veţi da ascultare,
bunătăţile pământului veţi mânca.
20
Dar de nu veţi vrea şi nu-Mi veţi da ascultare,
de sabie veţi fi mâncaţi;
căci gura Domnului a grăit acestea.
21
Cum a ajuns ea desfrânată,
cetatea cea plină de credincioşie,
Sionul g, plină cândva de judecată h, în care sălăşluia dreptatea,
iar acum... ucigaşii!
22
Argintul tău n'are nici un preţ, cârciumarii tăi pun apă'n vin; i
23
mai-marii tăi sunt răzvrătiţi mână'n mână cu hoţii,
se dau în vânt după mită şi umblă după foloase;
orfanului nu le iau apărarea, iar pricina văduvelor nu o iau în seamă.
24
Drept aceea, aşa zice Stăpânul, Domnul Atotţiitorul:
Vai vouă, puternici ai lui Israel,
că nu va înceta mânia Mea asupra celor potrivnici
şi judecată voi face asupra vrăjmaşilor Mei;
25
şi mâna Mi-o voi aduce peste tine
şi ca prin foc te voi curăţi;
pe cei răzvrătiţi îi voi da pieirii,
pe nelegiuiţi îi voi alunga de la tine
şi pe toţi trufaşii îi voi smeri;
26
pe judecătorii tăi îi voi aşeza ca mai'nainte, şi pe sfetnicii tăi ca la'nceput.
După toate acestea vei fi numită Cetatea Dreptăţii,
credincioasa cetate-mamă, Sion.
27
Căci robimea ei va fi mântuită cu judecată şi cu milă. j
28
Dar nelegiuiţii şi păcătoşii împreună vor fi zdrobiţi,
iar cei ce L-au părăsit pe Domnul vor fi şi ei nimiciţi.
29
Că se vor ruşina de idolii lor în care le-a fost voia
şi le va crăpa obrazul de grădinile în care le-a fost pofta.
30
Că vor fi ca un molid k în desfrunzire şi ca o grădină lipsită de apă;
31
tăria lor va fi ca puzderiile de câlţi, lucrările lor ca scânteile focului,
şi vor arde nelegiuiţii laolaltă cu păcătoşii, şi nu va fi cine să-i stingă.