Is 46:01
Bel s'a prăbuşit, Nebo a s'a făcut ţăndări;
chipurile lor cioplite sunt la fiare şi dobitoace:
le purtaţi, legate, ca pe o sarcină
la cel slab şi ostenit şi flămând
şi totodată neajutorat,
Ir 8
Continuare. Plângeri şi poveţe. Înstrăinarea lui Israel. Legea şi preoţii.
1În vremea aceea zice Domnul: „Scoate-voi din mormintele lor oasele regilor lui Iuda şi oasele principilor lui şi oasele preoţilor şi oasele profeţilor şi oasele locuitorilor Ierusalimului.
2Şi le voi zbici la soare, la lună şi la toate stelele şi la toată «oastea cerului», la toate pe care ei le-au iubit şi cărora au slujit şi după care au mers şi la care s'au închinat a; nu vor fi plânşi şi nici îngropaţi, ci pildă vor fi pe faţa'ntregului pământ,
3– că'n locul vieţii au ales moartea –, chiar tuturor care-au mai rămas din neamul acela, în fiece loc în care Eu îi voi alunga.
4
Că acestea zice Domnul:
Oare cel ce cade nu se ridică?
oare cel ce se abate nu se întoarce?
5
De ce oare s'a abătut acest popor al Meu
în răzvrătire neruşinată
şi'n propria lor voie s'au înstăpânit
şi n'au vrut să se întoarcă?
6
Luaţi aminte, dar, şi auziţi:
Oare nu aşa vor grăi:
Nu-i nici unul care să se pocăiască de răutatea lui
prin a zice: «Ce-am făcut?»
Alergătorul iese sleit din alergare
ca un cal ostenit în chiar rânchezatul lui.
7
Barza'n cerul ei îşi cunoaşte anotimpul,
tot astfel turtureaua şi rândunica;
păsăruicile vin când trebuie să vină,
doar acest popor al Meu nu cunoaşte judecăţile Domnului.
8
Cum oare veţi spune: «Noi suntem înţelepţi
şi cu noi e legea Domnului»?...
Zadarnic foloseşte scriitorul condeiul mincinos.
9
Înţelepţii s'au dat de ruşine,
s'au descumpănit şi s'au prins,
fiindcă au lepădat cuvântul Domnului.
Ce înţelepciune este'ntru ei?
10
De aceea: Femeile lor le voi da altora
şi ţarinile lor, altor moştenitori,
fiindcă toţi – de la cel mai mic pân' la cel mai mare –
toţi sunt iubitori de arginţi
şi toţi – de la profet pân' la preot –,
toţi spun minciuni. b
11
Ei s'au făcut că vindecă frântura poporului Meu,
zicând: «Pace, pace!»; dar pace nu era.
12
S'au ruşinat fiindcă s'au poticnit,
dar nu s'au ruşinat ca aceia care'ntr'adevăr se ruşinează;
de aceea căderea lor, atunci când cad, e'ntreagă,
iar la vremea cercetării vor pieri, zice Domnul.
13
Roadele lor şi le vor aduna, zice Domnul:
Struguri în vii nu sunt,
şi nici smochine în smochini,
iar frunzele-au căzut de tot.
14
De ce mai stăm degeaba?
Adunaţi-vă, să intrăm în cetăţile cele tari
şi să pierim acolo,
căci Dumnezeu ne-a lepădat
şi cu apă de fiere ne-a adăpat,
fiindcă'n faţa Lui am păcătuit.
15
Pentru pace ne-am adunat: nici un spor!;
vremea vindecării: nimic decât spaimă!
16
Auzi-vom nechezul cailor sprinteni [veniţi] de la Dan;
la nechezul cailor călărimii lui a tremurat pământul;
el va veni şi va mânca pământul
şi tot ce e pe el,
cetatea şi pe cei ce locuiesc într'însa.
17
Că, iată, Eu trimit la voi şerpi ucigaşi
împotriva cărora descântec nu este
şi vă vor muşca de moarte
18
cu durerea inimii voastre nenorocite.
19
Iată, sună strigarea fiicei poporului Meu
dintr'o ţară de foarte departe:
«Nu-i oare Domnul în Sion?
nu-i nici un rege-acolo?».
– fiindcă M'au supărat cu idolii lor,
cu deşertăciunile-acestea venite din străini –“.
20
Vara s'a dus, secerişul e gata,
noi nu ne-am mântuit.
21
De prăbuşirea fiicei poporului meu m'am întristat;
întru uimirea mea dureri m'au cuprins,
ca ale femeii ce naşte.
22
Nu-i oare nici un balsam în Galaad?
nu-i nici un doctor pe-acolo?
De ce nu-i nici o vindecare
pentru fiica poporului meu?...
23
Cine-i va da capului meu apă
şi izvoare de lacrimi ochilor mei,
pentru ca ziua şi noaptea să-l plâng
pe acest popor al meu,
pe cei ucişi ai fiicei poporului meu?