Is 30:25
Şi pe tot muntele înalt şi pe tot dealul semeţ
va curge apă în ziua aceea când mulţi vor pieri
şi când turnuri vor cădea.
Ir 4
Continuare. Năvălire din Miazănoapte.
1
„De se va întoarce Israel la Mine, zice Domnul,
să se întoarcă;
şi dacă-şi va lepăda urâciunile din grai
şi'n faţa Mea va fi cuprins de teamă
2
şi va jura că viu este Domnul întru adevăr, judecată şi dreptate, a
atunci neamuri se vor binecuvânta întru el
şi pe Dumnezeu Îl vor lăuda în Ierusalim.
3
Că acestea zice Domnul către bărbaţii lui Iuda
şi celor ce locuiesc Ierusalimul:
4
Brazdă proaspătă răsturnaţi-vă din pământ
şi nu semănaţi printre spini.
Dumnezeului vostru tăiaţi-vă'mprejur
şi tăiaţi împrejur învârtoşarea inimii voastre,
voi, bărbaţi ai lui Iuda,
şi voi, cei ce locuiţi Ierusalimul,
ca nu cumva mânia Mea să se aprindă ca focul
şi să ardă
şi nimeni să fie s'o stingă
din pricina răutăţii năravurilor voastre.
5
Vestiţi în Iuda
şi faceţi să se-audă în Ierusalim; ziceţi:
«Sunaţi din trâmbiţe prin ţară!
strigaţi cât vă ţine gura!» Ziceţi:
6
«Adunaţi-vă şi zburaţi către Sion!».
Grăbiţi-vă, nu staţi pe loc,
căci rele voi aduce Eu din miazănoapte
şi prăbuşire mare. b
7
Leul din culcuşul său se ridică,
iată că s'a stârnit să nimicească neamurile
şi din locul său s'a repezit să pustiască pământul;
surpate vor fi cetăţile tale,
încât să rămână pustii.
8
De aceea încingeţi-vă în pânză de sac
şi tânguiţi-vă şi văitaţi-vă,
că aprinderea mâniei Domnului nu s'a întors de la voi.
9
Şi'n ziua aceea va fi, zice Domnul,
că inima regelui va pieri,
şi inima căpeteniilor;
preoţii se vor înspăimânta
şi profeţii vor fi cuprinşi de mirare“.
10
Iar eu am zis: „O, Stăpâne Doamne,
oare într'atât ai înşelat Tu poporul acesta
şi Ierusalimul când ai zis c: Pace va fi vouă!?
Iată însă că sabia le-a ajuns pân' la suflet...“.
11
„În vremea aceea i se va spune acestui popor – şi Ierusalimului:
Există un duh al rătăcirii-prin-pustie d:
Calea fiicei poporului Meu nu duce la curăţie
şi nici la sfinţenie.
12
Dar un duh al saţiului e Îmi va veni;
acum Eu Îmi voi rosti judecăţile împotriva lor.
13
Iată, el se va ridica asemenea unui nor,
iar carele lui asemenea unei furtuni;
caii lui sunt mai sprinteni decât vulturii;
vai nouă, că, iată, pierim!
14
Spală-ţi inima de răutate, tu, Ierusalime,
ca să te poţi mântui;
cât vor mai fi'ntru tine gânduri amarnice?
15
Că glasul celui ridicat din Dan va veni
şi durerea din muntele lui Efraim se va auzi.
16
Voi, neamuri, aduceţi-vă aminte:
Iată, au venit,
daţi veste'n Ierusalim;
vârtejuri vin din pământ de departe
şi strigăt aruncă'mpotriva cetăţilor lui Iuda.
17
Ca nişte paznici ai câmpului au împresu-rat-o,
fiindcă tu – zice Domnul – nu M'ai luat în seamă.
18
Căile şi năravurile tale ţi-au adus acestea;
aceasta ţi-e răutatea, căci amară este,
că pân' la inimă ţi-a ajuns.
19
Durere simt în furca pieptului f, furca pieptului mă doare
şi simţurile g inimii mele;
sufletul mi se tulbură, inima îmi slăbeşte;
nu voi tăcea,
căci glas de trâmbiţă mi-a auzit sufletul,
strigăt de război.
20
Suferinţă peste suferinţă vesteşte,
că'ntreg pământul s'a pustiit,
cortul într'o clipită mi s'a stricat,
învelitorile mi s'au rupt.
21
Până când oare voi vedea fugari
la auzul glasului de goarnă?
22
Că mai-marii poporului meu nu m'au cunoscut;
copii fără minte şi nepricepuţi,
meşteri sunt în a face răul,
dar cum anume să facă binele n'au ştiut.
23
M'am uitat peste pământ şi, iată, nimicul;
şi la cer, dar îi lipseau luminile.
24
Am văzut munţii: cuprinşi erau de cutremur;
şi dealurile toate: de tot se clătinau.
25
M'am uitat şi, iată, nici un om nu era
şi toate păsările cerului erau cuprinse de spaimă.
26
Am văzut şi, iată, pustiu era Carmelul
şi toate cetăţile erau arse cu foc de la faţa Domnului,
în faţa aprinderii mâniei Lui s'au mistuit“.
27
Acestea zice Domnul: „Pustie fi-va'ntreaga ţară,
dar nu voi merge pân' la capăt.
28
Pentru aceste lucruri plângă pământul
şi întunece-se cerul de sus;
pentru că Eu am grăit şi nu Mă voi căi,
pornit-am un lucru şi de la el nu Mă voi întoarce.
29
Strigăt călare şi arc încordat
au pus toată ţara pe fugă;
în peşteri s'au vârât, în tufişuri s'au ascuns,
pe stânci s'au aburcat;
cetăţile toate sunt părăsite,
om în ele nu locuieşte.
30
Iar tu, tu ce vei face?
Chiar în roşu de te vei îmbrăca h
şi cu podoabe de aur te vei găti,
chiar dacă ochii ţi-i vei unge cu dresuri,
zadarnică-ţi va fi frumuseţea:
ibovnicii tăi te-au lepădat,
îţi caută viaţa.
31
Că ţi-am auzit suspinul
ca pe un ţipăt al celei ce se chinuie să nască,
al celei ce naşte întâi;
glasul fiicei Sionului în slăbiciune se va slei,
mâinile ei se vor întinde:
«Vai mie!», că sufletul mi se sfârşeşte de spaima celor ucişi!“