Is 25:10
Odihnă va da Dumnezeu în muntele acesta,
iar ţara Moabului va fi călcată'n picioare,
aşa cum se calcă un pod sub căruţe.
Is 21
Căderea Babilonului. Profeţie asupra triburilor arabe.
1Priveliştea Pustiului. a
Ca un vârtej ce trece prin pustiu,
venind din pustiu, din chiar un astfel de pământ,
2
aşa mi s'a vestit mie vedenie groaznică şi grea:
trădătorul trădează, nelegiuitul calcă legea.
Elamiţii sunt grămadă pe mine,
solii Perşilor vin împotrivă-mi b;
acum voi suspina şi mă voi mângâia.
3
De aceea mi s'au umplut şalele de slăbiciune
şi dureri m'au cuprins ca ale celei ce naşte;
nedreptate am făcut ca să nu pot auzi,
m'am grăbit ca să nu pot vedea.
4
Inima mea umblă rătăcind, nelegiuirea mă copleşeşte,
sufletul mi s'a cuprins de frică.
5
– Gătiţi masa c, mâncaţi, beţi, sculaţi-vă, mai-marilor,
şi pregătiţi-vă scuturile.
6
Că aşa mi-a zis Domnul:
„Du-te şi stai de strajă asupră-ţi
şi spune ceea ce vei vedea“.
7
Şi am văzut doi călăreţi pe cai
şi un călăreţ pe asin şi un călăreţ pe cămilă. d
8
Ascultă cu mare luare-aminte
şi cheamă-l pe Urie la turnul de veghe al Domnului.
Şi el a zis:
– Am stat acolo toată ziua
şi am stat în tabără toată noaptea;
9
şi, iată, el vine mânând o caretă cu doi cai înhămaţi
şi, răspunzând, a zis:
„A căzut, a căzut Babilonul;
şi toate chipurile lui şi toţi idolii lui zdrobiţi au fost la pământ!“
10
Ascultaţi, voi, cei rămaşi şi voi, cei necăjiţi,
ascultaţi ce-am auzit eu de la Domnul Atotţiitorul,
ce ne-a spus nouă Dumnezeul lui Israel!...
11
Vedenia Idumeii.
Strigă spre mine din Seir e:
„Păziţi meterezele!“
12
Eu veghez dimineaţa şi noaptea;
dacă tu vrei să cauţi, caută şi şezi lângă mine! f
13
Poţi locui seara în pădure, sau în calea Dedanului.
14
Voi, cei ce locuiţi în ţara Temanilor g,
aduceţi apă cu care să-l întâmpinaţi pe cel însetat;
15
cu pâine întâmpinaţi-i pe cei ce fug
din pricina mulţimii celor ucişi,
din pricina celor ce şi-au pierdut drumul,
din pricina mulţimii săbiilor,
din pricina mulţimii arcurilor întinse
şi din pricina mulţimii celor căzuţi în război.
16Că aşa mi-a zis mie Domnul:
„Încă un an – ca anul celui tocmit cu plată h – şi slava lui Chedar nu va mai fi;
17iar rămăşiţa puternicelor arcuri ale fiilor lui Chedar se va împuţina; căci Domnul, Dumnezeul lui Israel, El a spus-o“.