În Textul Masoretic, versetele
20-23 sunt construite pe cuvântul-pilot ciocan, cu verbul a ciocăni, a bate cu ciocanul, a chinui, care se repetă de nouă ori şi al cărui complement se sprijină pe prepoziţiile cu sau prin (ex: cu tine am lovit popoare şi cu tine am stricat regate). De aici, ideea că un mare conducător politic şi militar (unii exegeţi presupun că textul s'ar referi la Cirus) nu este altceva decât instrumentul dur prin care Dumnezeu izbeşte pe cine vrea. În Septuaginta, aceleaşi versete sunt construite pe verbul-pilot a risipi, a dispersa (
diaskorpízo), care se repetă tot de nouă ori şi al cărui complement se sprijină pe prepoziţia întru (
en) şi, o singură dată, pe din (
ek). De aici decurge o cu totul altă exegeză, dacă se ţine seama de faptul că enunţurile se află în continuarea versetului
19, în care e vorba de Iacob (şi care, în fapt, este o reluare a versetului
16 din capitolul 10). Poporul ales devine un spaţiu în interiorul căruia Domnul Îşi realizează planul general, un spaţiu unde neamurile, oamenii şi lucrările lor se regăsesc, sub mâna lui Dumnezeu, într'un fel de absorbţie, asimilare sau participare, aşa cum vor fi ele chemate să se regăsească, sub har, întru noul Israel, Biserica lui Hristos. Pentru această interpretare pledează şi relaţia antinomică a risipi întru (a dispersa în interiorul unui spaţiu deschis).