Pe linia celor afirmate în versetul 27 (vezi nota), Iov îşi avertizează prietenii să nu cadă în cursa aparenţelor, a raţiunii superficiale. Înţeleasă sau nu, justificată sau nu, suferinţa este aceea care-i oferă omului şansa de a pătrunde în propria sa interioritate, de a se descoperi în forul său lăuntric, acolo unde se consumă experienţa tragică. Finalul acestui capitol (versetele 25-29), urmând unor puternice accente ale disperării, se constituie astfel într'un bogat izvor al exegezelor teologice.