Iov 05:09
pe Cel ce face lucruri măreţe, necuprinse,
  slăvite, minunate şi multe fără număr;
Iov 37
CAPITOLUL 37
Cuvântul lui Elihu (continuare).
1
Da, inima din mine sub cer s'a scuturat
  şi-a curs din locul ei.
2
Auzi, ascultă'n iureş a Domnului mânie,
  cum cercetarea-I iese din gură ca un tunet.
3
Sub ceru'ntreg ţâşnirea,
  lumina Lui, ea însăşi pe aripile Terrei.
4
În urma ei, un vuiet cu voce de strigare:
  El tună lung din glasul nestăvilirii Lui,
  nimic nu se opreşte, căci vocea Lui se-aude.
5
Cel-Tare face tunet din glasu-I minunat
  căci lucruri mari lucrează, necunoscute nouă.
6
Poruncă-i dă zăpezii: – Te-aşterne pe pământ!,
  şi ploi să cadă iarna, ale puterii Lui.
7
Pe omul tot, El pune, cu mâna Sa, pecete,
  aşa ca fiecare să-şi ştie slăbiciunea.
8
Sălbăticiunea intră sub adăpostul ei
  şi-adoarme în culcuş.
9
Furtuna vine'n cercuri din tainice cămări,
  din culmi înalte, frigul.
10
Suflarea Celui-Tare preface apa'n gheaţă,
  El cârmuieşte apa precum Îi este voia;
11
şi norul se prelinge ungând pe cel ales a,
  lumina lui pătrunde prin ceaţă, risipind-o.
12
El este Cel ce'nvârte, rotund, pornite cicluri,
  în propria-I voinţă, spre săvârşirea lor;
  oricâte porunceşte
  se rânduiesc printr'Însul, cu totul, pe pământ:
13
ori pentru vreo certare, ori pentru moarte'n lut,
  ori pentru orice milă ce s'ar afla într'Însul.
14
O, ia aminte, Iov,
  stai locului şi'nvaţă a Domnului putere!
15
Ştii tu ce aşezare Şi-a pus în fapte Domnul
  când El din întuneric a izvorât lumină?
16
Ştii tu vârtejul tainic ce risipeşte norii
  şi taina dinlăuntru-a căderii celor răi,
17
tu, omul cel al cărui veşmânt se încălzeşte
  când vântul din austru se odihneşte'n câmp?
18
Poţi tu să'ntinzi tăria cu Cel-De-odinioară,
  cea tare ca lumina răsfrântă'n revărsări?
19
Învaţă-mă, hai, spune-mi, ce voi grăi cu El?
  şi, dacă da, eu vorba mi-o priponesc aici.
20
Stau oare lângă mine un scriitor, o carte,
  ceva care să-l facă pe om să stea tăcând?
21
Că nu toţi văd lumina aceea preacurată
  de-atunci, din începuturi, lucind din depărtări,
  aşa cum ea luceşte când El aprinde norii,
22
da, nori de miazănoapte, cu faţa lor de aur,
  în care numai slavă e-Atoateţiitorul.
23
Că nu aflăm un altul la fel întru putere
  ca El, Cel ce dreptate le face celor drepţi;
  tu nu vrei să-L auzi?
24
De-aceea ne vom teme noi, oamenii, de El,
  cu teama omenească a inimii'nţelepte“.