Cercetările arheologice au constatat că vechiul Ierihon avea două rânduri de ziduri, exterior şi interior, şi că ele, într'adevăr, s'au prăbuşit pe propriile lor temelii. Cei mai puţin credincioşi, fără să excludă intervenţia lui Dumnezeu, bănuiesc că a fost un cutremur; pe de altă parte, se poate prezuma că, făcând legătura între un strigăt puternic, multiplu şi simultan şi prăbuşirea zidurilor, Dumnezeu i-a descoperit omului, pentru prima oară, fenomenul de rezonanţă. Cât priveşte cele şase zile precedente, ele erau parte din războiul psihologic, menit să sporească, până la paroxism, spaima celor ce priveau nişte procesiuni aparent neagresive, fără să ştie ce se poate întâmpla.