Ies 20:26
Iar la jertfelnicul Meu să nu te urci pe trepte, ca nu cumva acolo, pe ele, să ţi se descopere goliciunea“ g.
Ies 28
Veşmintele lui Aaron şi ale preoţilor.
1Adu-i la tine pe Aaron, fratele tău, şi pe fiii săi din mijlocul fiilor lui Israel, ca să-Mi fie preoţi: Aaron, precum şi Nadab, Abiud, Eleazar şi Itamar, fiii lui Aaron.
2Îi vei face lui Aaron, fratele tău, veşminte sfinţite, spre cinste şi mărire.
3Tu vei vorbi către toţi cei înţelepţi în cuget, pe care Eu i-am umplut de duhul înţelepciunii şi al priceperii a, iar ei îi vor face lui Aaron veşmânt de sfinţenie'ntru sfinţire b, cu care să-Mi slujească.
4Iată dar veşmintele pe care le vor face: pieptar, efod, mantă, tunică brodată, tiară şi brâu. Veşminte sfinte îi vor face lui Aaron, fratele tău, precum şi fiilor săi, ca să-Mi slujească ei ca preoţi.
5Pentru aceasta vor face rost de fir de aur, de mătase violetă, purpurie şi stacojie, precum şi de in topit.
6Efodul îl vor face de in topit şi răsucit, lucrare de mare iscusinţă.
7Acesta va fi din două bucăţi: una pe piept şi alta pe spate, unite'ntre ele la umeri;
8galonul efodului, care vine peste el ca şi cum ar veni din el, va fi lucrat din fir de aur curat, din mătase violetă, purpurie şi stacojie şi din in topit.
9Vei lua două pietre, pietre de smarald, şi vei săpa în ele numele fiilor lui Israel:
10şase nume pe o piatră şi alte şase nume pe cealaltă piatră, înşiraţi după cum s'au născut ei.
11Precum fac săpătorii în piatră, care sapă peceţi, aşa vei săpa cele două pietre cu numele fiilor lui Israel c.
12Cele două pietre le vei pune pe umerii efodului: pietre de pomenire fiilor lui Israel: Aaron deci va purta pe amândoi umerii săi numele fiilor lui Israel înaintea Domnului, spre pomenirea lor.
13Vei face paftale d de aur curat
14şi două lănţişoare vei face, tot de aur curat, răsucite ca sfoara şi'nflorate ca floarea; lănţişoarele cele răsucite le vei prinde de paftalele de pe umeri, în partea din faţă.
15Vei face un pieptar e al judecăţilor, lucrat cu iscusinţă, la fel cu efodul: din fir de aur, din mătase violetă, purpurie şi stacojie şi din in topit.
16Acesta va fi îndoit în patru colţuri, lung de o palmă şi lat de o palmă.
17Pe el să aşezi o înfloritură de pietre scumpe, rânduite'n patru rânduri. Un rând de pietre va fi: un sardiu, un topaz şi un smarald: acesta-i rândul întâi;
18în rândul al doilea: un rubin, un safir şi un diamant;
19în rândul al treilea: un opal, o agată şi un ametist;
20şi în rândul al patrulea: un hrisolit, un onix şi un iaspis; toate, după rânduiala lor, ferecate în aur şi'n cuibuşoare de aur.
21Pietrele vor fi douăsprezece, potrivit cu numele celor doisprezece fii ai lui Israel săpate'n cele două pietre de pe umeri după numele lor şi după rânduiala'n care s'au născut. Pe fiecare vei săpa, ca'ntr'o pecete, câte un nume din cele douăsprezece seminţii.
22Pentru pieptar vei face lănţişoare de aur curat, răsucite ca sfoara. f
23Astfel Aaron, când va intra în sfânta, va purta numele fiilor lui Israel pe pieptarul judecăţii, spre pomenire înaintea Domnului.
24Pe pieptarul judecăţii vei pune lănţişoarele răsucite; pe amândouă marginile pieptarului le vei pune.
25Iar cele două paftale le vei aşeza pe amândoi umerii efodului, în partea din faţă.
26În pieptarul judecăţii vei pune Urim şi Tumim g; când Aaron va intra în sfânta înfăţişându-se înaintea Domnului, ele vor fi pe inima lui; astfel va purta Aaron pururea la inima sa judecăţile fiilor lui Israel înaintea Domnului.
27Vei face şi o mantă, tot de mătase vişinie.
28Gura ei va fi la mijloc, sus, tăiată dintr'însa, şi va avea'mprejur un guler lucrat cu măiestrie şi făcând un singur corp cu manta, ca să nu se deşire.
29Iar pe la poale îi vei face de jur-împrejur un fel de rodii mărunte, rodii'nflorate'n mătase violetă, stacojie, vişinie şi'n in topit; asta, pe poalele mantei;
30iar printre rodii vei pune'n acelaşi chip clopoţei de aur, de jur-împrejur: o rodie de aur şi-un clopoţel de aur, ca o floare rotită pe poalele mantei.
31Ea va fi pe Aaron când acesta va face slujbă, şi auzit le va fi clinchetul când el va intra în sfânta, înaintea Domnului, şi când va ieşi, aşa ca el să nu moară.
32Vei face o tăbliţă de aur curat h şi vei săpa în ea, ca'ntr'o pecete: Sfinţenia Domnului,
33şi s'o prinzi de tiară i cu un şnur de mătase violetă, în partea din faţă a tiarei.
34Ea va fi pe fruntea lui Aaron, şi Aaron va purta păcatele celor ce au adus jertfe – prinoasele afierosite de fiii lui Israel şi toate darurile din jertfele lor; ea le va fi pe fruntea lui Aaron ca o jertfă de-a pururi bineprimită înaintea Domnului.
35Tunica cu ciucuri o vei face din in topit, şi tot din in topit vei face tiara; şi brâu vei face, totul lucrat cu măiestrie.
36Şi fiilor lui Aaron le vei face tunici şi brâie; şi tiare le vei face, spre cinste şi mărire.
37Cu acestea îl vei îmbrăca pe Aaron, fratele tău, precum şi pe fiii lui; îi vei unge, le vei umple mâinile j şi-i vei sfinţi ca să-Mi fie preoţi.
38Le vei face pantaloni de in, de la brâu până sub genunchi, ca să-şi acopere goliciunea trupului k;
39Aaron şi fiii săi îi vor purta ori de câte ori vor intra în cortul mărturiei sau când vor merge să slujească la jertfelnicul din sfânta, ca să nu-şi atragă asupră-le păcat şi să moară. Lege veşnică va fi aceasta pentru el şi pentru urmaşii săi de după el.