Ies 20:11
fiindcă'n şase zile a făcut Domnul cerul şi pământul, marea şi toate cele ce sunt într'însele, iar în ziua a şaptea S'a odihnit. De aceea a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o.
Fc 2
Ziua odihnei Domnului. Omul în mijlocul lumii şi al raiului. Întâia familie.
1Aşa s'au împlinit cerul şi pământul şi toată podoaba lor a.
2Şi'n ziua a şasea Şi-a împlinit b Dumnezeu lucrarea pe care o făcuse; iar în ziua a şaptea S'a odihnit de toate lucrurile Sale pe care le făcuse.
3Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ea S'a odihnit El de toate lucrurile Sale, cele pe care Dumnezeu le-a izvodit făcându-le c.
4Aceasta-i cartea facerii cerului şi a pământului, de la facerea lor d.
4În ziua când Domnul Dumnezeu a făcut cerul şi pământul,
5pe pământ încă nu era nici un copăcel, şi nici o buruiană încă nu odrăslise, pentru că Domnul Dumnezeu nu trimisese încă ploaie pe pământ şi încă nu era om ca să lucreze pământul;
6ci numai abur ieşea din pământ şi umezea toată faţa pământului.
7Şi Domnul Dumnezeu l-a zidit pe om din ţărână luată din pământ e, şi a suflat asupra lui suflare de viaţă şi s'a făcut omul întru suflet viu. f
8Şi Domnul Dumnezeu a sădit un rai g în Eden h, spre răsărit, şi l-a pus acolo pe omul pe care-l zidise.
9Şi Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot soiul de pomi plăcuţi la vedere şi buni la mâncare, precum şi pomul vieţii i în mijlocul raiului şi pomul cunoştinţei binelui şi răului j.
10Şi din Eden ieşea un râu care uda raiul, iar de acolo se împărţea în patru braţe.
11Numele unuia era Fison; acesta înconjoară toată ţara Havila, în care se află aur,
12iar aurul din ţara aceea este bun; tot acolo se găseşte bdeliu şi piatra de onix.
13Numele râului al doilea este Gihon. Acesta înconjoară tot ţinutul Etiopiei.
14Şi râul al treilea este Tigrul; acesta curge prin faţa Asiriei; iar râul al patrulea este Eufratul.
15Şi Domnul Dumnezeu l-a luat pe omul pe care-l zidise şi l-a pus în rai ca să-l lucreze şi să-l păzească.
16Şi Domnul Dumnezeu i-a dat lui Adam poruncă şi i-a zis: „Din toţi pomii raiului poţi să mănânci,
17dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, cu moarte vei muri!“ k
18Şi a zis Domnul Dumnezeu: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor pe potriva lui“ l.
19Şi din pământ a mai zidit Domnul Dumnezeu toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului m şi le-a adus la Adam ca să vadă cum le va numi; şi oricum va numi Adam toată fiinţa vie, ea aşa se va numi.
20Şi a pus Adam nume tuturor dobitoacelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului; dar pentru Adam nu s'a găsit ajutor pe potriva lui.
21Atunci Domnul Dumnezeu a adus asupra lui Adam un somn adânc, şi el a adormit; şi a luat una din coastele lui şi locul ei l-a plinit cu carne.
22Iar coasta pe care Domnul Dumnezeu o luase din Adam a prefăcut-o n în femeie şi a adus-o la Adam.
23Şi a zis Adam: „De data aceasta iată os din oasele mele şi carne din carnea mea!; ea se va numi femeie, pentru că a fost luată din bărbatul ei“.
24De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi cei doi vor fi un trup.
25Adam şi femeia lui erau amândoi goi şi nu se ruşinau.