Ies 20:02
„Eu sunt Domnul, Dumnezeu tău, Cel ce te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei.
Lv 11
Animale curate şi necurate.
1Şi a grăit Domnul către Moise şi Aaron, zicând:
2„Grăiţi către fiii lui Israel şi spuneţi-le:
– Iată animalele pe care le puteţi mânca, din toate dobitoacele care sunt pe pământ:
3Puteţi mânca orice animal cu unghia despicată şi care are copita despărţită'n două şi îşi rumegă mâncarea.
4Dar şi din cele ce rumegă sau din cele ce-şi au unghia despicată sau copita despărţită'n două nu le veţi mânca pe acestea: cămila, pentru că ea rumegă, dar copita n'o are despicată; aceasta e necurată pentru voi;
5iepurele de stâncă a rumegă, dar laba n'o are despicată; acesta este necurat pentru voi;
6iepurele de câmp rumegă, dar laba n'o are despicată; acesta este necurat pentru voi;
7porcul are unghia despicată şi copita despărţită'n două, dar nu rumegă; acesta este necurat pentru voi;
8din carnea acestora să nu mâncaţi şi de stârvurile lor să nu vă atingeţi, căci acestea sunt necurate pentru voi.
9Iată acum vieţuitoarele care sunt în apă şi din care puteţi mânca: din toate câte au aripi şi solzi, fie că sunt în râuri, în mări sau în bălţi, din acestea puteţi mânca;
10dar toate câte nu au aripi şi solzi şi care sunt în ape – mări sau râuri – tot ceea ce puiesc apele şi mişună ca vietăţi prin ape,
11spurcate sunt şi spurcate să vă fie: din carnea lor să nu mâncaţi şi de stârvurile lor să vă fie greaţă.
12Toate vietăţile din ape, care n'au aripi şi solzi, spurcăciuni să vă fie.
13Dintre păsări, de acestea să vă fie greaţă şi din ele să nu mâncaţi, fiindcă sunt spurcate: vulturul, zgripţorul b şi vulturul-de-mare;
14şoimul şi eretele cu soiurile lor;
15corbul cu soiurile lui;
16struţul, cucuveaua, rândunica şi uliul cu soiurile lui;
17huhurezul, pescarul şi ibisul;
18lebăda, pelicanul şi cocorul;
19cocostârcul, bâtlanul cu soiurile lui; pupăza şi liliacul.
20Toate insectele înaripate care umblă'n patru picioare, spurcate sunt pentru voi;
21Dar din cele înaripate care umblă'n patru picioare puteţi mânca numai pe acelea care au fluierele picioarelor de dinapoi mai lungi, ca să poată sări pe pământ;
22din acestea puteţi mânca: lăcusta şi soiurile ei, cosaşul şi soiurile lui, căluţul şi soiurile lui, şi lăcusta-de-iarbă cu soiurile ei c.
23Orice altă insectă înaripată care are patru picioare este spurcată pentru voi şi [mâncând-o] vă veţi spurca.
24Tot cel ce se va atinge de stârvurile lor, necurat va fi până seara;
25şi tot cel ce va lua în mâini ceva din stârvurile lor, să-şi spele hainele, şi necurat va fi până seara.
26Tot animalul cu copita despicată, dar fără s'o aibă despărţită'n două unghii şi care nu rumegă, necurat e pentru voi; tot cel ce se va atinge de stârvul acestuia, necurat va fi până seara.
27Dintre patrupede, tot cel ce are călcătura pe talpa labei d e necurat pentru voi; tot cel ce se va atinge de stârvul lor, necurat va fi până seara;
28cel ce va umbla cu stârvul lor, să-şi spele haina şi necurat va fi până seara, căci ele sunt necurate pentru voi.
29Dintre dobitoacele ce mişună pe pământ, iată care sunt necurate pentru voi: cârtiţa, şoarecele şi orice fel de şopârlă:
30guşterul, şopârliţa, crocodilul, salamandra şi cameleonul;
31dintre tot ce mişună pe pământ, acestea sunt necurate pentru voi; tot cel ce se va atinge de stârvurile lor, necurat va fi până seara.
32Tot lucrul pe care va cădea stârvul vreuneia din acestea – vas de lemn sau haină sau piele sau sac – necurat va fi; să-l puneţi în apă, şi necurat va fi până seara; apoi va fi curat.
33Dacă vreuna din ele va cădea într'un vas de lut, toate cele din el sunt necurate; iar vasul să-l spargeţi.
34Orice lucru de mâncare peste care va cădea apă din acel vas, necurat va fi; şi toată băutura care-ar fi de băut dintr'un asemenea vas, necurată va fi.
35Tot lucrul peste care va cădea ceva din stârvul acestora, necurat va fi; cuptoarele sau sobele vor fi fărâmate, că necurate sunt şi necurate vor fi pentru voi.
36Cu toate acestea, izvoarele apelor, lacurile şi bălţile vor fi curate; dar cel ce se va atinge de mortăciunile din ele, acela necurat va fi.
37Dacă ceva din stârvurile acestora va cădea pe sămânţa de semănat, aceasta curată va fi;
38dar dacă ceva din stârvurile lor va cădea pe sămânţă după ce aceasta a fost muiată'n apă, atunci [sămânţa] necurată va fi pentru voi.
39Dacă moare vreunul din animalele îngăduite să le mâncaţi şi dacă cineva se va atinge de stârvul lui, acela necurat va fi până seara;
40cel ce va mânca din stârvul acestuia să-şi spele hainele, şi necurat va fi până seara; cel ce-i va căra stârvul, să-şi spele hainele, să se spele şi el cu apă, şi necurat va fi până seara.
41Toată vietatea ce mişună pe pământ, spurcăciune să vă fie; să n'o mâncaţi.
42Tot ce se târăşte pe pântece şi tot ce umblă necontenit în patru picioare şi cele cu picioare multe ce se târăsc pe pământ, să nu mâncaţi, că spurcate sunt pentru voi.
43Să nu vă spurcaţi pe voi înşivă cu vreo vietate târâtoare; să nu vă întinaţi cu ele, ca nu cumva prin ele să deveniţi necuraţi.
44Fiindcă Eu, Domnul, Eu sunt Dumnezeul vostru; voi vă veţi sfinţi, şi sfinţi veţi fi, fiindcă sfânt sunt Eu, Domnul, Dumnezeul vostru; să nu vă întinaţi pe voi înşivă cu vreo vietate din cele ce se târăsc pe pământ,
45căci Eu sunt Domnul, Cel ce v'am scos pe voi din ţara Egiptului ca să vă fiu vouă Dumnezeu; fiţi voi sfinţi, pentru că sfânt sunt Eu, Domnul“.
46Aceasta este legea privitoare la animale, la păsări, la toate vietăţile ce se mişcă'n apă şi la toate vietăţile ce mişună pe pământ,
47cea prin care se poate face deosebirea între cele necurate şi cele curate, între vietăţile ce pot fi mâncate şi vietăţile ce nu pot fi mâncate.