Ies 14:28
Iar apele s'au tras la loc şi au acoperit carele şi călăreţii şi'ntreaga oaste a lui Faraon, care intrase după ei în mare, şi n'a rămas nici unul.
3Mac 6
CAPITOLUL 6
Rugăciunea preotului Eleazar. Arătarea îngerilor apărători. Fiarele se întorc asupra ostaşilor. Inima regelui se schimbă spre bine, Iudeii scapă de moarte.
1Iar Eleazar, preot de mare vază în ţară, care atinsese o vârstă înaintată şi a cărui viaţă era împodobită cu virtuţi, i-a oprit pe bătrânii din preajma sa să strige spre Dumnezeu cel Sfânt şi s'a rugat astfel:
2„Împărate, Tu, Cel mare întru putere, Tu, Cel-Preaînalt, Dumnezeu Atotputernic, Cel ce toată făptura o cârmuieşti cu milă,
3caută spre seminţia lui Avraam, spre fiii lui Iacob cel sfinţit, spre poporul moştenirii Tale celei sfinte, străin acum în ţară străină, care piere pe nedrept, Părinte!
4Tu eşti Cel ce l-ai nimicit pe Faraon, cel cu numeroasele lui care de luptă, atunci când stăpânul de atunci al aceluiaşi Egipt s'a înălţat cu nelegiuită trufie şi cu lăudăroasă limbă; atunci revârsându-Ţi razele milei Tale asupra neamului lui Israel, l-ai copleşit, pe el şi oastea lui cea plină de semeţie.
5Când Senaherib, crudul rege al Asirienilor, mândru de nenumăratele sale oşti, cucerise cu sabia toată ţara şi se ridica împotriva sfintei cetăţi cu ocări greu de îndurat, Tu, Doamne, l-ai prăbuşit, şi'n faţa multor neamuri Ţi-ai arătat puterea.
6Când cei trei fârtaţi ce se aflau în Babilon şi-au pus de bunăvoie viaţa'n faţa focului, numai pentru ca să nu se'nchine la găunoşii idoli, Tu eşti Cel ce ai trimis răcoare rourată în cuptorul încins, iar focul l-ai aruncat asupra tuturor potrivnicilor lor.
7Tu eşti Cel ce, atunci când Daniel, prin pâră nedreaptă şi invidie, a fost aruncat ca pradă leilor din groapă, l-ai adus înapoi, nevătămat, la lumină.
8Când Iona, în adâncul mării, tânjea după lumină în pântecele chitului, Tu, Părinte, ai căutat spre el şi l-ai arătat nevătămat în ochii tuturor alor săi.
9Şi acum, Tu, Cel ce urăşti neobrăzarea, Tu, Cel îmbelşugat în milă, Tu, apărătorul tuturor, arată-Te degrab celor din neamul lui Israel, care sunt batjocoriţi de neamurile silnice, nelegiuite!
10Iar dacă, în vremea înstrăinării noastre, viaţa ni s'a întinat cu fapte nedrepte, scapă-ne din mâna vrăjmaşilor noştri, şi apoi nimiceşte-ne Tu, Doamne, cu moartea pe care Tu o vei alege,
11ca nu cumva, la nimicirea celor iubiţi ai Tăi, găunoşii la cap să le mulţumească găunoşilor lor idoli, zicând: – Nici măcar Dumnezeul lor nu i-a scăpat!
12Dar Tu, Cel ce ai putere nemărginită, Tu, Cel-Veşnic, priveşte: ai milă de noi, cei ameninţaţi să ne pierdem viaţa, ca nişte trădători, de către prosteasca neobrăzare a unor nelegiuiţi.
13Fă-i pe păgâni să tremure azi de spaimă în faţa puterii Tale nebiruite, Tu, Măritule, Cel ce ai puterea de a izbăvi neamul lui Iacob!
14Ţie Ţi se roagă, cu lacrimi, toată mulţimea pruncilor, precum şi părinţii acestora.
15Vădit să le fie tuturor păgânilor că Tu eşti cu noi, Doamne, şi că nu Ţi-ai întors faţa dinspre noi; că, precum ai zis că nu-i vei uita pe ai Tăi nici chiar în ţara vrăjmaşilor lor, aşa plineşte-Ţi cuvintele, Doamne!“
16La vremea când Eleazar şi-a sfârşit rugăciunea, regele a sosit la hipodrom împreună cu sălbăticiunile şi cu tot vălmăşagul puterii lui.
17Când Iudeii au văzut aceasta, au ridicat spre cer strigăte atât de puternice, încât răsunau până şi văile vecine; şi plângere mare s'a făcut în toată tabăra.
18Atunci Preamăritul, Atotputernicul şi Adevăratul Dumnezeu Şi-a arătat sfânta Sa faţă: a deschis porţile cerului, de unde s'au pogorât doi îngeri cu înfăţişare menită să înspăimânte; toţi îi vedeau, în afară de Iudei;
19şi s'au oprit în faţa oştirii duşmane, pe care au umplut-o de cumplită spaimă şi au ferecat-o în lanţuri de nedezlegat.
20Un fior de gheaţă a trecut prin făptura regelui, iar duhul uitării i-a spulberat aprinderea.
21[Cei doi îngeri] au întors sălbăticiunile cu faţa spre ostaşii care le urmau, iar ele i-au călcat în picioare şi i-au nimicit.
22Mânia regelui s'a preschimbat în jale; a plâns deasupra propriilor lui uneltiri.
23Că dacă a auzit strigătul şi i-a văzut pe toţi pe marginea nimicirii, cu lacrimi de mânie şi-a ameninţat prietenii, zicând:
24„Rău aţi cârmuit; în cruzime i-aţi întrecut pe tirani; iar împotriva mea, binefăcătorul vostru, uneltiţi să fiu de'ndată lipsit de domnie şi de viaţă, în taină punând la cale lucruri dăunătoare regatului.
25Cine i-a adunat aici – fără nici un rost ridicându-l pe fiecare de la casa lui – pe cei care, din credincioşie faţă de noi, au ţinut tăria ţării?
26Cine i-a împins către nedrepte pedepse pe cei care, încă de la început, au întrecut toate neamurile în bunăvoinţa lor faţă de noi şi care adesea s'au aruncat în cele mai mari primejdii?
27Dezlegaţi, dezlegaţi legăturile nedrepte!; trimiteţi-i în pace la casele lor şi cereţi-le iertare pentru ce li s'a făcut până acum!
28Eliberaţi-i pe fiii Atotputernicului, Viului Dumnezeu al cerului, cei care, din vremea strămoşilor noştri până'n vremea de acum, au făcut ca trebile noastre să cunoască slăvită şi ne'ncetată propăşire!“
29Pe acestea le-a zis; iar ei, eliberaţi pe loc şi scăpaţi de moarte, L-au lăudat pe Dumnezeu, sfântul lor Mântuitor.
30Apoi regele a plecat în cetate, a chemat la el pe vistiernicul veniturilor şi i-a poruncit să le dea Iudeilor vin cu tot ce mai trebuie pentru o prăznuire de şapte zile. Aşa a hotărât el, ca ei în veselie să-şi prăznuiască eliberarea chiar acolo, în locul unde crezuseră că vor pieri.
31Aşa că cei ce cu puţin înainte erau dispreţuiţi şi aproape de locaşul morţilor – mai mult, cu un picior în groapă –, în locul unei morţi crude şi jalnice aveau parte acum de un ospăţ al mântuirii. Plini de bucurie, locul ce le fusese rânduit pentru cădere şi îngropare, pe acela şi l-au împărţit în aşternuturi de ospăţ.
32Punând capăt încordării în care-i ţinuse jalnica lor nenorocire, şi-au readus în minte cânturile din patria lor, în imnuri lăudându-L pe Dumnezeul Cel-Făcător-de-Minuni, Mântuitorul lor. Orice vaiet, orice plânset au fost lăsate deoparte; în semn de senină bucurie, aşa s'au prins la joc.
33Dar şi regele, adunând o seamă de oaspeţi pentru acelaşi prilej, cu mare cuviinţă înălţa neîncetate mulţumiri pentru neaşteptatul deznodământ.
34Iar cei care-i meniseră să moară şi să-i mănânce păsările, care cu veselie îi înscriseseră în condici, răcneau acum din toţi bojocii, îmbrăcaţi în ruşine şi cu focul îndrăznelii înăbuşit în ocară.
35Dar Iudeii, aşa cum am spus-o, s'au prins la joc şi petreceau cu veselie, mulţumiri şi cânturi.
36Şi au luat hotărârea obştească de a sărbători, din neam în neam, amintirea acestor întâmplări, atâta vreme cât vor trăi ei printre străini. Aşa au rânduit ei ca aceste zile să fie zile de veselie, nu cu gândul la băutură sau la plăceri, ci pentru că Dumnezeu îi mântuise.
37Şi i-au cerut regelui îngăduinţa de a se duce acasă.
38Înscrierea lor se petrecuse între a douăzeci şi cincea zi a lunii Pahon şi a patra zi a lunii Epifi, adică timp de patruzeci de zile; iar zilele în care s'a urmărit nimicirea lor au fost trei, adică din a cincea până în a şaptea zi din luna Epifi;
39acesta a fost timpul în care Stăpânul-a-toate Şi-a arătat întru slavă mila şi i-a eliberat pe toţi deodată, nevătămaţi.
40Timp de paisprezece zile s'au ospătat din ceea ce le dăduse regele, după care au cerut să plece.
41Regele i-a lăudat şi le-a dat la mână mărinimoasa scrisoare de mai jos, către mai-marii fiecărei cetăţi: