Ies 14:27
Şi şi-a întins Moise mâna asupra mării h: spre ziuă s'a întors apa la locul ei, iar Egiptenii fugeau pe sub apă; şi i-a înecat Domnul pe Egipteni în mijlocul mării.
Sol 18
CAPITOLUL 18
Israeliţii, beneficiari ai luminii. Din nou, Egiptul şi Israel.
1
În acest timp, pentru sfinţii Tăi a strălucea lumină mare.
Iar aceia b, care le auzeau glasurile fără să-i vadă la chip,
îi fericeau că nu înduraseră suferinţe,
2
le mulţumeau că nu s'au răzbunat după ce fuseseră chinuiţi
şi le cereau iertare pentru purtarea lor duşmănoasă.
3
În locul acestui [întuneric] Tu le-ai dat alor Tăi un stâlp de foc înflăcărat
ca să-i călăuzească într'o călătorie necunoscută:
soare nevătămător în slăvita lor strămutare.
4
Ceilalţi însă erau vrednici să fie lipsiţi de lumină şi să fie robi întunericului,
ca unii care-i ţineau închişi pe fii,
pe aceia prin care lumina cea nestricăcioasă a legii trebuia să-i fie dată lumii întregi.
5
Când s'au hotărât să-i ucidă pe pruncii sfinţilor
şi când, din cei ameninţaţi, unul singur a scăpat,
Tu, spre a-i pedepsi, le-ai luat mulţime de copii
şi pe ei, pe toţi, i-ai înecat în ape năvalnice.
6
Părinţii noştri au ştiut mai dinainte de noaptea aceea
pentru ca, ştiind ei bine în ce jurăminte crezuseră,
să fie plini de curaj.
7
Iar poporul Tău a văzut şi mântuirea celor drepţi,
şi pieirea vrăjmaşilor,
8
căci precum i-ai pedepsit pe cei potrivnici,
tot aşa, chemându-ne pe noi, ne-ai preamărit.
9
Şi astfel copiii cei sfinţi ai celor buni jertfeau în taină c
şi au statornicit, într'un gând, această lege dumnezeiască:
sfinţii să fie părtaşi, deopotrivă,
la aceleaşi bunătăţi şi la aceleaşi primejdii;
încă de pe atunci cântau cântările părinţilor.
10
Îi îngâna strigătul bezmetic al vrăjmaşilor lor,
iar bocetele celor ce-şi plângeau copiii
se întindeau până departe.
11
Robul şi stăpânul erau loviţi de aceeaşi pedeapsă,
omul de rând îndura aceleaşi suferinţe ca şi regele.
12
Loviţi de aceeaşi moarte,
toţi aveau, deopotrivă, morţi fără număr;
cei rămaşi în viaţă nu erau destui ca să-i îngroape
de vreme ce, într'o singură clipă, tot ce era mai de seamă între urmaşii lor pierise.
13
Ei, care din pricina vrăjitoriilor nu voiseră să creadă,
atunci când le-au pierit întâii-născuţi
au mărturisit că acesta era poporul fiilor lui Dumnezeu.
14
Atunci când lina tăcere învăluia totul
şi noaptea ajungea la mijlocul curgerii ei,
15
Cuvântul Tău cel atotputernic a purces din înălţimea cerurilor, din tronul împărătesc,
ca un cumplit războinic în mijlocul unui pământ hotărât pieirii;
purtând, ca pe o sabie ascuţită, porunca Ta cea fără schimbare,
16
s'a oprit şi a umplut totul cu moarte:
ajungea pân'la cer şi înainta pe pământ.
17
Şi atunci, deodată, vise cu vedenii crunte i-au tulburat,
spaime năprasnice căzut-au peste ei.
18
Pe jumătate morţi, azvârliţi încoace şi încolo,
începeau să-şi dea seama de ce anume mor;
19
căci visele tulburătoare îi înştiinţaseră din vreme,
aşa ca ei să nu piară fără să ştie de ce erau nefericiţi.
20
În acest timp, încercarea morţii i-a atins şi pe cei drepţi
şi mulţi au fost loviţi în pustie, d
dar mânia Ta nu a ţinut multă vreme,
21
căci un om neprihănit s'a grăbit să-i apere;
având drept arme ale slujirii sale
rugăciunea şi tămâia de împăcare,
el a stat împotriva mâniei [Tale] şi a pus capăt nenorocirii,
arătându-se pe sine că este robul Tău.
22
Răzvrătirea a învins-o nu prin tăria trupului,
nu prin puterea armelor,
ci prin cuvânt L-a înduplecat pe Cel ce pedepsea,
amintindu-I jurămintele făcute părinţilor, precum şi legămintele.
23
Când morţii, căzuţi unii peste alţii, ajungeau grămezi,
el a stat la mijloc, a oprit mânia
şi i-a tăiat calea ce ducea spre cei vii.
24
Căci în veşmântul său cel lung era întreaga lume,
pe cele patru rânduri de pietre scumpe erau săpate slăvitele nume ale părinţilor,
iar pe diadema de pe capul său se afla Măreţia Ta.
25
În faţa lor, Nimicitorul s'a oprit şi s'a temut:
gustul mâniei Tale, doar el, era de-ajuns.