Fc 50:20
Voi mi-aţi vrut mie răul, dar Dumnezeu mi-a vrut binele, aşa ca El să plinească ceea ce se'ntâmplă acum: să ţină'n viaţă un popor numeros“.
Fc 45
Iosif li se descoperă fraţilor săi.
1Atunci Iosif nu s'a mai putut stăpâni faţă de toţi cei ce erau acolo şi a strigat: „Afară de la mine toată lumea!“ Aşa că nimeni nu rămăsese cu Iosif când el li s'a descoperit fraţilor săi.
2Plângând, şi-a ridicat el glasul, şi toţi Egiptenii au auzit, şi s'a auzit şi'n casa lui Faraon.
3Şi a zis Iosif către fraţii săi: „Eu sunt Iosif!... Tata mai trăieşte?“ a Fraţii lui însă nu i-au putut răspunde, căci deodată'ncremeniseră'nainte-i.
4Şi Iosif a zis către fraţii săi: „Apropiaţi-vă de mine!“ Şi ei s'au apropiat. Iar el a zis: „Eu sunt Iosif, fratele vostru, pe care voi l-aţi vândut pentru Egipt.
5Acum însă să nu vă întristaţi, nici să vă pară rău că m'aţi vândut aici, fiindcă spre păstrarea vieţii m'a trimis pe mine Dumnezeu înaintea voastră.
6Că iată, doi ani sunt de când foametea bântuie pe pământ, şi încă cinci ani mai sunt în care nici arătură nu va fi, nici seceriş.
7Căci Dumnezeu m'a trimis înaintea voastră ca să vă păstreze vouă o rămăşiţă b pe pământ şi viaţa să v'o păzească spre marea urmare c.
8Aşadar, nu voi m'aţi trimis aici, ci Dumnezeu; şi El m'a făcut ca un tată lui Faraon, domn peste toată casa lui şi stăpânitor peste toată ţara Egiptului.
9Grăbiţi-vă dar să vă duceţi la tatăl meu şi să-i spuneţi: – Aşa zice fiul tău, Iosif: Dumnezeu m'a făcut domn peste tot Egiptul; coboară-te la mine, nu zăbovi.
10Vei locui în ţinutul Goşen d şi vei fi aproape de mine, tu, feciorii tăi şi fiii fiilor tăi, oile tale, vitele tale şi toate câte sunt ale tale;
11acolo te voi hrăni – căci vor mai fi încă cinci ani de foamete –, ca să nu pieri tu, nici feciorii tăi, nici toate ale tale...
12Iată, ochii voştri văd, ca şi ochii fratelui meu Veniamin, că gura mea este cea care vă grăieşte.
13Povestiţi-i deci părintelui meu toată slava mea cea din Egipt şi tot ce-aţi văzut, şi grăbiţi-vă să-l aduceţi pe părintele meu aici!“
14Şi căzând el apoi pe grumazul lui Veniamin, fratele său, a plâns; iar Veniamin a plâns şi el pe grumazul lui.
15Şi i-a sărutat pe toţi fraţii săi şi a plâns asupră-le; după care şi fraţii săi au grăit cu el.
16Iar vestea a pătruns în casa lui Faraon: „Au venit – se spunea – fraţii lui Iosif!“ Iar Faraon şi curtenii săi s'au bucurat.
17Şi a zis Faraon către Iosif: „Spune-le fraţilor tăi: – Iată ce să faceţi: Încărcaţi-vă animalele şi duceţi-vă în ţara Canaanului.
18Luaţi-l pe tatăl vostru, luaţi-vă familiile, veniţi la mine şi vă voi da tot ce e mai bun din ţara Egiptului şi vă veţi hrăni cu grăsimea pământului.
19Iar tu, tu dă-le această poruncă: – Iată ce să faceţi: Luaţi-vă din ţara Egiptului căruţe pentru copiii voştri şi pentru femeile voastre, luaţi-l pe părintele vostru şi veniţi.
20Să nu vi se scurgă ochii după bunurile voastre, fiindcă tot ce-i mai bun în ţara Egiptului al vostru va fi“.
21Şi fiii lui Israel au făcut aşa. Iar Iosif le-a dat căruţe după porunca regelui Faraon; datu-le-a şi merinde pentru drum.
22Apoi fiecăruia din ei i-a mai dat haine de schimb, iar lui Veniamin i-a dat şi trei sute de arginţi, precum şi cinci rânduri de haine.
23Iar tatălui său i-a trimis în acelaşi fel: zece asini încărcaţi din toate bunătăţile Egiptului şi zece asine încărcate cu grâu, cu pâine şi cu merinde pentru călătoria tatălui său.
24Apoi el le-a dat drumul fraţilor săi, care au plecat; iar el le-a zis: „Să nu vă sfădiţi pe cale!“
25Şi dac'au plecat din Egipt, ei au sosit în ţara Canaanului, la Iacob, tatăl lor,
26şi i-au adus vestea: „Fiul tău Iosif trăieşte, şi el e mai mare peste toată ţara Egiptului“. Dar inima lui Iacob n'a tresărit, fiindcă el nu-i credea.
27Când însă ei i-au spus toate cuvintele pe care Iosif le grăise către ei şi când a văzut el căruţele pe care Iosif le trimisese ca să-l aducă, atunci duhul lui Iacob, tatăl lor, s'a reînsufleţit:
28„Ajunge! – a zis Israel –; Iosif, fiul meu, încă trăieşte! Mă duc să-l văd până nu mor!“