| Fc 43A doua călătorie a fraţilor lui Iosif în Egipt. |
| 1 | Dar foametea se'nteţea pe pământ. |
| 2 | Şi a fost că dac'au isprăvit ei de mâncat grâul pe care-l aduseseră din Egipt, tatăl lor le-a zis: „Duceţi-vă din nou de ne cumpăraţi ceva bucate!“ |
| 3 | Dar Iuda i-a grăit: „Cu jurământ ni s'a jurat nouă omul acela când a zis: – La mine nu veţi mai ajunge a dacă fratele vostru cel mai mic nu-i cu voi... |
| 4 | Aşadar, dacă-l trimiţi cu noi pe fratele nostru, ne vom coborî [în Egipt] să-ţi cumpărăm bucate; |
| 5 | dar dacă nu-l trimiţi pe fratele nostru cu noi, nu ne vom coborî, căci omul ne-a spus-o: – La mine nu veţi mai ajunge dacă fratele vostru cel mai mic nu-i cu voi!“ |
| 6 | Israel a zis: „De ce mi-aţi făcut voi mie răul acesta, de a-i fi spus acelui om că mai aveţi un frate?...“. |
| 7 | Ei au răspuns: „El, omul acela, este cel ce ne-a întrebat despre noi şi despre neamul nostru: – Tatăl vostru mai trăieşte? mai aveţi voi vreun frate?... Noi i-am răspuns după cum ne-a întrebat. De unde era să ştim noi că el ne va zice: – Aduceţi-l pe fratele vostru!?...“. |
| 8 | Iuda însă a zis către Israel, tatăl său: „Trimite băiatul cu mine, şi ne vom ridica şi vom merge ca să trăim şi să nu murim, atât noi cât şi tu şi cei ce sunt în grija noastră. |
| 9 | Îl iau eu pe răspunderea mea; din mâna mea să-l ceri. Dacă nu ţi-l aduc şi nu ţi-l voi înfăţişa, vinovat să fiu eu faţă de tine în toate zilele vieţii mele; |
| 10 | că de n'am fi zăbovit atât, ne-am fi întors acum a doua oară“. |
| 11 | A zis atunci Israel, tatăl lor: „Dacă-i pe-aşa, ei bine, faceţi aşa: luaţi în tărhaturile voastre câte ceva din roadele pământului şi duceţi-i-le omului în dar: puţin balsam şi puţină miere, tămâie şi smirnă şi migdale şi alune. |
| 12 | Luaţi cu voi argint de două ori mai mult; duceţi cu voi argintul care v'a fost pus înapoi în sacii voştri: poate c'a fost o greşeală. |
| 13 | Luaţi-l pe fratele vostru şi porniţi la drum: întoarceţi-vă la omul acela. |
| 14 | Iar Dumnezeul meu b să vă dea trecere pe lângă omul acela, ca să vi-l dea şi pe celălalt frate al vostru, şi pe Veniamin. Cât despre mine, de-mi va fi dat să rămân fără copii, să rămân!“ |
| 15 | Şi luând bărbaţii cu ei aceste daruri, au luat şi argint de două ori mai mult, l-au luat şi pe Veniamin, au pornit la drum şi s'au coborât în Egipt şi i s'au înfăţişat lui Iosif. |
| 16 | Dar când Iosif l-a văzut între ei şi pe Veniamin, fratele său cel de-o mamă, a zis către iconomul casei sale: „Adu-i pe oamenii aceia în casă, şi'njunghie din vite şi găteşte, pentru că oamenii vor prânzi cu mine!“ |
| 17 | Iar omul a făcut aşa cum îi spusese Iosif, şi i-a adus pe oameni în casa lui Iosif. |
| 18 | Iar oamenii, văzând că sunt aduşi în casa lui Iosif, au zis: „Din pricina argintului ce ne-a fost înapoiat în saci data trecută, de-aceea ne duc înlăuntru, ca să ne găsească pricină, să se arunce asupra noastră, să ne facă robi şi să ne ia asinii“. |
| 19 | Şi apropiindu-se ei de iconomul casei lui Iosif, i-au vorbit în uşa casei şi i-au zis: |
| 20 | „Rugămu-ne, domnule..., a mai fost o dată când noi ne-am coborât aici să cumpărăm bucate; |
| 21 | dar a fost că dac'am ajuns la locul de popas şi ne-am dezlegat sacii, iată că argintul fiecăruia era'n gura sacului său, argintul nostru'n chiar greutatea lui; aşa că l-am adus acum îndărăt, noi cu mâinile noastre; |
| 22 | iar pentru cumpărat bucate am adus alţi bani; nu ştim cine ne-a pus nouă argintul în sacii noştri“. |
| 23 | Iar acela le-a zis: „Fiţi pe pace, nu vă temeţi: Dumnezeul vostru şi Dumnezeul părinţilor voştri este Cel ce'n sacii voştri v'a pus vouă comoară. Cât despre argintul vostru, e la mine'n toată rânduiala“. Şi le-a adus pe Simeon. |
| 24 | Şi le-a adus apă să-şi spele picioarele, iar pentru asinii lor a dat nutreţ. |
| 25 | Iar ei şi-au pregătit darurile pentru când avea să vină Iosif la amiază, căci aflaseră că vor prânzi acolo. |
| 26 | Când Iosif a venit acasă, ei în casă i-au înfăţişat darurile pe care le aveau în mâini şi i s'au închinat cu faţa pân' la pământ. |
| 27 | Iar el i-a întrebat: „Cum vă aflaţi?“ Apoi a zis: „Dar bătrânul vostru tată, de care mi-aţi vorbit deunăzi, e sănătos? mai trăieşte?“ c |
| 28 | Ei au zis: „Robul tău, tatăl nostru, e sănătos, încă trăieşte“. Şi Iosif a zis: „Binecuvântat de Dumnezeu este omul acela!“ Iar ei s'au plecat şi i s'au închinat. |
| 29 | Dar dacă Iosif şi-a ridicat ochii, l-a văzut pe Veniamin, fratele său de-o mamă, şi a zis: „El e fratele vostru cel mai mic, pe care mi-aţi spus că-l veţi aduce la mine?“... Şi a adăugat: „Dumnezeu să aibă milă de tine, fiule!“ d |
| 30 | Dar Iosif era atât de tulburat încât de dragul fratelui său i se zbătea inima şi-l podidea plânsul. Şi a fugit în odaie şi a plâns acolo. |
| 31 | Apoi, spălându-şi faţa, a ieşit; şi, stăpânindu-se, a zis: „Aduceţi bucatele!“ |
| 32 | Şi lui i s'a pus de-o parte, lor de-o parte, şi tot de-o parte Egiptenilor care mâncau cu el, din pricină că Egiptenii nu pot să mănânce la un loc cu Evreii, aceasta fiind pentru Egipteni o nelegiuire. |
| 33 | Ei s'au aşezat în faţa lui, cel întâi-născut după dreptul vârstei sale şi cel mai tânăr după tinereţea lui; şi oamenii aceştia se uitau cu mirare unul la altul. |
| 34 | El le-a dat porţii din bucatele de la masa lui, dar porţia lui Veniamin era de cinci ori mai mare decât a fiecăruia din ceilalţi. Şi au băut şi s'au veselit cu el. |