Fc 25:10
ţarina şi peştera pe care Avraam le cumpărase de la fiii lui Het. Acolo sunt îngropaţi Avraam şi Sarra, femeia lui.
Fc 50
Înmormântarea lui Iacob. Moartea lui Iosif.
1Atunci Iosif, căzând pe faţa tatălui său, l-a plâns şi l-a sărutat.
2Iosif le-a poruncit apoi doctorilor care erau în slujba lui să-l îmbălsămeze pe tatăl său; şi doctorii l-au îmbălsămat pe Israel a.
3După ce s'au împlinit patruzeci de zile – că atâtea zile trebuie pentru îmbălsămare – l-au plâns Egiptenii şaptezeci de zile.
4Iar dacă au trecut zilele plângerii, le-a zis Iosif curtenilor lui Faraon: „Dac'am aflat eu har în ochii voştri, spuneţi-i din partea mea b lui Faraon:
5– Înainte de a muri, tatăl meu m'a pus să-i jur, zicându-mi: În mormântul pe care mi l-am săpat eu în ţara Canaanului, acolo să mă'ngropi... Aşadar, lasă-mă acum să mă sui ca să-l îngrop pe tatăl meu, şi mă voi întoarce“.
6Iar Faraon a răspuns: „Suite-te şi-l îngroapă pe tatăl tău, aşa cum te-a jurat el“.
7Şi s'a suit Iosif să-l îngroape pe tatăl său; şi'mpreună cu el s'au suit toţi slujitorii lui Faraon şi bătrânii casei sale şi toţi bătrânii din ţara Egiptului
8şi toată familia lui Iosif, fraţii săi şi toată familia tatălui său şi neamul lui. Nu şi-au lăsat în ţinutul Goşen decât copiii, oile şi vitele.
9Cu el au plecat, de asemenea, căruţe şi călăreţi: caravana devenise uriaşă.
10Şi ajungând ei la aria lui Atad, de dincolo de Iordan, au plâns acolo cu mare plângere tânguitoare; şi l-a jelit Iosif pe tatăl său timp de şapte zile.
11Văzând plângerea de la aria lui Atad, Canaaneenii, locuitorii acelui ţinut, au zis: „Amarnică e plângerea aceasta la Egipteni“. Deaceea i s'a dat locului aceluia numele Abel-Miţraim, adică Plângerea-Egiptenilor, care loc e dincolo de Iordan.
12Aşa au făcut fiii lui [Iacob] cu el, după cum le poruncise:
13l-au dus fiii săi în ţara Canaanului şi l-au îngropat în peştera din ţarina Macpela, cea de lângă Mamvri, pe care Avraam o cumpărase, cu ţarină cu tot, de la Efron Heteul, ca loc de veci.
14Iosif s'a întors apoi în Egipt, el şi fraţii lui şi toţi cei ce se suiseră cu el să-şi îngroape tatăl.
15Când însă fraţii lui Iosif au văzut că tatăl lor e mort, au zis: „S'ar putea ca Iosif să-şi aducă aminte de nelegiuirea noastră şi să-şi răzbune răul pe care noi i l-am făcut...“.
16Şi i-au trimis vorbă lui Iosif, zicându-i: „Înainte de a muri, tatăl tău a dat o straşnică poruncă:
17– Aşa să-i spuneţi lui Iosif: Iartă-le [fraţilor tăi] greşala şi păcatul, că rău ţi-au făcut ei ţie... Iartă deci greşala celor ce sunt robii Dumnezeului tatălui tău!“ Şi a plâns Iosif când i s'au spus acestea.
18Şi venind ei înşişi la el, au zis: „Noi suntem, iată, robii tăi“.
19Dar Iosif le-a zis: „Nu vă temeţi, fiindcă şi eu sunt al lui Dumnezeu.
20Voi mi-aţi vrut mie răul, dar Dumnezeu mi-a vrut binele, aşa ca El să plinească ceea ce se'ntâmplă acum: să ţină'n viaţă un popor numeros“.
21Şi le-a mai zis: „Nu vă temeţi! Eu vă voi hrăni pân'la capăt, pe voi şi pe copiii voştri“. Şi i-a mângâiat şi le-a vorbit pe inima lor.
22Iosif a locuit în Egipt, el şi fraţii săi şi toată casa tatălui său. Şi a trăit Iosif o sută zece ani.
23Şi i-a văzut Iosif pe urmaşii lui Efraim până la al treilea neam; iar copiii lui Machir, fiul lui Manase, s'au născut pe genunchii lui Iosif c.
24Iosif le-a vorbit aşa fraţilor săi: „Eu mor, dar pe voi vă va cerceta Dumnezeu şi vă va strămuta din pământul acesta în pământul pe care cu jurământ l-a făgăduit Dumnezeu părinţilor noştri, lui Avraam şi lui Isaac şi lui Iacob“.
25Şi i-a jurat Iosif pe fiii lui Israel zicând: „Atunci, când vă va cerceta Dumnezeu, amintiţi-vă de osemintele mele şi duceţi-le cu voi!“